
Sâmbătă, 2 august, se împlinește un an de la moartea liderului grupului Phoenix, Nicu Covaci, unul dintre cei mai mari și mai influenți muzicieni din istorica rock-ului românesc. Nicu Covaci s-a stins la Spitalul Judeţean Timişoara. El a fost diagnosticat cu cancer cerebral şi a suferit chiar şi o intervenţe chirurgicală pe creier, apoi a urmat tratamente severe. În ultima lună de viaţă a fost internat la Spitalul Judeţean Timişoara. Marele compozitor și interpret avea 77 de ani.
Nicu Covaci a suferit o intervenție chirurgicală de urgență la Timișoara pe 22 martie. Operația, care a durat aproximativ 6 ore, a implicat extirparea unei tumori cerebrale. În ultimele săptămâni din viața artistului, colegii de trupă ai lui Covaci au anunțat că starea de sănătate a artistului nu permite tratamentul post-operatoriu, fiind una extrem de gravă.
Nicu Covaci, fondatorul trupei Phoenix, s-a născut la 19 aprilie 1947, în Timişoara. Mama sa, Tamara, căreia I-a dedicat și o cunoscută piesă, este originară din Basarabia. A fost compozitor, chitarist, pictor şi grafician. A studiat din copilărie pianul, acordeonul, dar şi limbile străine. Apoi a învăţat să cânte la muzicuţă şi a luat lecţii de chitară. A studiat la Liceul de Arte Plastice şi la Institutul de Arte Plastice din Timişoara.
Nicu Covaci, împreună cu trupa Phoenix, a vizitat Republica Moldova cu un an înainte de a muri, când a evoluat în cadrul Festivalului Chitarelor, in memoriam Iurie Sadovnic, desfășurat la Lopatna, Orhei.