
Un elicopter medical de tip Airbus H-130, aparținând companiei Reach Air Medical Services, s-a prăbușit luni seara, 6 octombrie, pe autostrada 50 din estul orașului Sacramento (SUA). Potrivit presei locale, cele trei persoane aflate la bord – pilotul, o asistentă medicală și un paramedic – au fost grav rănite și transportate de urgență la spital, fiind în stare critică.
Accidentul a avut loc în jurul orei 19:10, în apropiere de Howe Avenue, iar circulația rutieră a fost complet blocată în ambele sensuri. Imaginile de la fața locului arată elicopterul răsturnat pe plafon, în mijlocul autostrăzii, în timp ce echipele de intervenție acționează pentru salvarea victimelor.
„Când am ajuns, una dintre victime era prinsă sub fuselaj. Cu ajutorul unor civili, am reușit să ridicăm aparatul și să o extragem”, a declarat căpitanul pompierilor din Sacramento, Justin Sylvia.
Filmările realizate de martori surprind momentul prăbușirii. Elicopterul plutea deasupra șoselei, apoi s-a înclinat brusc pe o parte, iar rotorul a început să se dezintegreze în aer.
Potrivit datelor de pe FlightRadar24, elicopterul decolase cu doar câteva minute înainte de la heliportul unui centrul medical.