VIDEO | Vadim Brînzaniuc promite să aducă investiții românești în Chișinău, pentru construcția de noi școli și grădinițe

Candidatul PSDE pentru funcția de primar al Capitalei, Vadim Brînzaniuc, susține că unul dintre angajamentele pe care și le asumă este să construiască mai multe școli și grădinițe în Chișinău. Într-un mesaj video, el menționează că, în ultimii 30 de ani, autoritățile nu au construit nicio instituție de învățământ, iar multe din cele existente se află într-o stare avansată de degradare.

Vadim Brînzaniuc a amintit că, pe vremea când era pretor la Buiucani, a realizat pus bazele reabilitării și extinderii a unei școli, dar și a construcției de noi grădinițe, și a identificat și fonduri pentru ele, însă, odată cu plecare din funcție, proiectul a fost abandonat.

„Cât am fost pretor la Buiucani am inițiat reabilitarea și extinderea școlii nr. 86, dar și a trei grădinițe. Am identificat și surse financiare pentru aceste proiecte, în baza acordurilor de înfrățire cu mai multe localități din România. Este vorba de Primăria sectoarelor 6 și 4 din București, Consiliul Județean Ilfov și Primăria Reșița. Proiectele de execuție au fost realizate sută la sută, însă ele prind praf acum. Ceban a uitat de ele. Atât de tare îl doare soarta copiilor din Chișinău”, a menționat Brînzaniuc.

El a atras atenția că una dintre cele mai mari probleme ale Chișinăului este insuficiența de locuri în școli și grădinițe, dar și condițiile proaste în care învață copiii.

„Pe lângă lipsa locurilor din instituțiile de învățământ, mai avem o problemă. Multe dintre ele sunt vechi și avariate. Exemplul tavanului căzut de la liceul Mircea Eliade e mai mult decât grăitor. În ultimii 20 de ani, în Capitală nu a fost construită nicio școală și nicio grădiniță, ceea ce este inadmisibil. În anul 2021, am efectuat o vizită în instituțiile de învățământ din București și Județul Ilfov, alături de toți directorii școlilor și grădinițelor din Buiucani. Oamenii s-au convins că acolo acolo sunt alte condiții, s-au convins că educația chiar este o prioritate pentru autoritățile locale din România”, a menționat candidatul PSDE.

În acest scop, el susține că va crește substanțial alocările din bugetul municipal și, totodată, va atrage surse financiare nerambursabile de la partenerii noștri din România.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram