
Vicepremierul Ucrainei pentru Integrare Europeană și Euro-Atlantică, Olga Stefanișina, a declarat că, potrivit documentelor fundamentale ale Uniunii Europene, Ungaria nu are posibilitatea legală de a bloca deschiderea efectivă a negocierilor de aderare a Ucrainei la blocul comunitar.
Stefanișina a subliniat că, odată cu preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene de către Danemarca în iulie, autoritățile ucrainene au avut deja discuții de coordonare cu partea daneză.
„A avut loc o întâlnire la nivel înalt între președintele Zelenski, premierul danez și doi președinți ai instituțiilor europene. Din acest dialog reiese clar că pentru deschiderea negocierilor de aderare nu este necesară o decizie unanimă a celor 27 de state membre”, a spus vicepremierul ucrainean într-un interviu pentru Fakty ICTV, relatează „European Pravda”.
Potrivit oficialului ucrainean, niciuna dintre prevederile de bază ale tratatelor UE nu impune o astfel de cerință. Ea a adăugat că opoziția exprimată de Ungaria privind deschiderea primului grup de negocieri cu Ucraina a determinat o analiză juridică amănunțită a cadrului normativ european privind extinderea Uniunii.
„Obstrucția politică practicată de Ungaria, care reduce ambițiile Uniunii prin blocaje sistematice, a devenit un impuls pentru a căuta soluții. A devenit evident că nici Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, nici hotărârile Parlamentului European sau ale Consiliului European nu impun adoptarea acestei decizii prin consens. Unanimitatea este necesară doar în faza de închidere a negocierilor sau la închiderea anumitor capitole”, a explicat oficialul ucrainean.
În acest context, Stefanișina a precizat că este nevoie de un efort diplomatic și politic susținut în relația cu statele membre ale UE. Ea a remarcat totodată că Danemarca are o abordare fermă, militând pentru „curățenia procedurilor” și „respectarea principiilor de echitate”.
În debutul președinției sale, Danemarca a promis că va exercita o presiune maximă asupra Ungariei pentru a permite lansarea negocierilor de aderare cu Ucraina.