
Procuroare anticorupție Victoria Furtună, care și-a anunțat demisia din funcție la mijlocul lunii martie, după ce a acuzat puterea fals în acte publice și imixtiune în justiție, solicită anchetarea Serviciului de Informații și Securitate, pe care îl acuză de „inchiziție în justiție”. De asemenea, ea a anunțat că va depune o plângere și împotriva președintelui Maia Sandu, căreia îi cere să prezinte scuze publice pentru învinuirile pe care i le-a adus.
Victoria Furtună a anunțat despre acțiunile sale într-o postare video pe Facebook, făcută în această dimineață.
„Săptămâna trecută, am depus o cerere prealabilă împotriva Serviciului de Informații și Securitate privind contestarea actelor administrative defavorabile cu caracter individual. Se pare că Serviciul de Informații și Securitate a fost împuternicit de către conducerea statului cu misiunea unei inchiziții în justiție. Acest lucru este inadmisibil”, susține fosta procuroare anticorupție.
Mai mult, Victoria Furtună a menționat că toți sunt egali în fața legii, inclusiv președintele Maia Sandu, de aceea, de aceea, va cere sancționarea șefei statului pentru învinuirile pe care i le-a adus.
„Și doamna președinte este egală în fața legii. Doamna președinte la fel va primi astăzi o cerere prealabilă prin care am să cer să aducă scuze de rigoare pentru învinuirile aduse mie, ca fiind unul dintre cei mai periculoși procurori din Republica Moldova. Toți sunt egali în fața legii, în caz contrar, o justiție echitabilă va fi imposibil de realizat”, a menționat Victoria Furtună.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, Victoria Furtună și-a anunțat demisia din funcția de procuror anticorupție. Potrivit acesteia, în justiție este un haos total, generat de puterea politică. Într-o conferință de presă, ea a declarat că partidul de guvernământ invocă reforme și operează cu terminologii ca „vetting” și ,,prevetting”, pentru a camufla adevărata intenție de a subordona puterea judecătorească și procuratura.