VIDEO | Zeci de tornade puternice au măturat centrul SUA. Sunt sute de clădiri distruse, linii electrice dărâmate, trenuri deraiate

Serviciul Național de Meteorologie din SUA a primit peste 80 de rapoarte despre tornade în cel puțin cinci state până vineri seară, dintre care multe au fost confirmate de serviciul meteorologic sau prin înregistrări video ale vânătorilor de furtuni, ceea ce face ca aceasta să fie cea mai aglomerată zi cu tornade din SUA din ultimul an, scrie CNN.

Majoritatea tornadelor au fost semnalate în Nebraska și Iowa, dar una dintre cele mai distructive furtuni s-a deplasat vineri kilometri întregi prin terenuri agricole, în mare parte rurale, înainte de a distruge case și alte structuri din suburbiile Omaha, un oraș de 485.000 de locuitori.

Începând de vineri seara, au existat mai multe rapoarte de răniți, însă, din fericire, fără decese până la această oră.

Pe lângă tornade, zeci de regiuni au fost afectate de rafale puternice de vânt și căderi de grindină în cursul acestui episod de vreme severă. În unele zone, bucățile de gheață a a avut un diametru de cel puțin 5 cm.

Meteorologii nu au însă vești bune. Peste 50 de milioane de persoane se află sub amenințarea unor fenomene meteorologice până duminică, iar sâmbăta este probabil cea mai periculoasă zi. Tornade puternice sunt posibile de la Michigan până în Texas, inclusiv în Oklahoma City, Tulsa, Kansas City, Wichita, Dallas, Austin, Milwaukee și Chicago.

Tornadele, un fenomen meteorologic dificil de prezis, apar relativ des în Statele Unite, mai ales în zonele centrale și sudice ale țării. Acest lucru este tipic primăvara. Aerul umed din Golful Mexic se deplasează către centrul SUA, în timp ce căldura se acumulează în regiune, creând condițiile propice pentru formarea unor furtuni puternice.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...