VIDEO | Zi de doliu în Odesa. Numărul morților în urma atacului cu drone a ajuns la zece

Bilanțul deceselor după atacul de sâmbătă asupra Odesei a ajuns la zece. Echipajele de salvare au recuperat duminică dimineață, la peste 24 de ore de la atac, cadavrul unei femei și al unui bebeluș, a declarat guvernatorul Oleg Kiper.

„Lângă cadavrul femeii tocmai a fost găsit cadavrul unui alt copil. Acesta nu avea nici măcar un anișor”, a scris Kiper pe canalul său de Telegram.

„Mama a încercat să-și acopere copilul de 8 luni. Am încercat să-l salvez. Au fost găsiți într-o îmbrățișare strânsă…”, a transmis Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei într-o postare pe rețelele de socializare.

Astfel, printre persoanele decedate se numără acum doi bebeluși și un băiețel de trei ani. Opt persoane se află internate în stare gravă la spital, între care o fetiță de trei anișori.

Operațiunile de căutare și salvare continuă, potrivit Serviciului de Stat de Urgență. În regiune a fost decretată azi zi de doliu.

În noaptea de 2 martie, trupele rusești au atacat Odesa și regiunea cu drone kamikaze de tip Shahed. O parte a unei clădiri cu mai multe etaje s-a prăbușit, 18 apartamente fiind distruse.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...