Astăzi este cea mai neagră zi pentru creștini, ziua în care Hristos Cel fără de păcat a fost schingiuit, umilit și crucificat, astfel împlinindu-se profețiile și instaurându-se Legea cea Nouă. Este o zi în care se ține post negru, fără apă și hrană, în semn de doliu pentru patimile pe care Le-a îndurat Mântuitorul.
Deși au trecut două mii de ani de atunci, evenimentul petrecut în Ierusalim în această zi tristă continuă să exprime în termeni foarte exacți esența firii umane și demonstrează că lumea nu se schimbă, ci doar capătă noi forme. Iisus, cel care, cu doar câteva zile înainte, era întâmpinat cu flori și ovații de mulțime, ajunge să fie scuipat, înjurat și condamnat pe nedrept de aceiași oameni, care nici măcar nu puteau explica de ce fac asta. O lecție care rămâne valabilă până în zilele noastre și care arată cât de superficială este gândirea colectivă și cât de ușor poți manipula masele.
Până și Pilat din Pont, guvernatorul roman al Iudeei, singurul care avea puterea să-L judece pe Hristos, nu s-a putut opune, fiind nevoit să-L trimită la moarte, chiar dacă L-a găsit nevinovat. I-a propus mulțimii să aleagă între eliberarea tâlharului Baraba sau Hristos, dar mulțimea l-a ales pe Baraba. Apoi a poruncit ca Iisus să fie biciuit, în ideea că astfel va domoli spiritele și nu va mai trebui să-L omoare, dar mulțimea, provocată de cărturari și farisei, i-a cerut insistent să-L răstignească. Atunci, Pilat a luat apă și s-a spălat pe mâini, semn că nu-și asumă această mare nedreptate, și a spus: „‒ Eu sunt nevinovat de sângele Acestui Om! Treaba voastră! Și tot poporul, răspunzând, i-a zis: ‒ Sângele Lui să fie peste noi și peste copiii noștri!” (Matei 27:22-26).
A urmat drumul chinuitor spre Dealul Golgotei, pe care Hristos L-a trecut, ducându-și Crucea grea în spate, în huiduielile și batjocura celor pe care venise să-i salveze. Chiar și în aceste condiții, după ce a fost pironit pe Cruce, îndurând chinuri groaznice, El S-a rugat pentru călăii Săi: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34). Jertfă, iertare și dragoste supreme.
„Şi era acum ca la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâşiat pe la mijloc. Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul. Iar sutaşul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost” (Luca 23:44-47).
Au trecut 2000 de ani de atunci, dar oamenii continuă să-L scuipe şi să-L batjocorească pe Hristos Cel fără de păcat, care a acceptat benevol să moară în chinuri, pentru ca toți oamenii, din toate veacurile, să obțină Iertarea și Viața în Lumină. Și continuă să-L răstignească, an de an, și, de fiecare dată, Hristos spune, pironit pe Cruce: Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!
Iar apoi se produce marea minune a Învierii, care ne deschide, iară și iară, calea spre Lumină!