
Fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a transmis din Grecia un nou mesaj către cetățeni, în plină campanie electorală. El acuză guvernarea PAS că, după patru ani de mandat, nu a lăsat în urmă decât „teroare, dictatură și cenzură”, pierzând categoric la toate capitolele în comparație cu guvernarea democrată din perioada 2016-2019.
„Pe 28 septembrie sunteți chemați la vot. Întrebați-i pe cei din PAS ce au construit în afară de represiuni și frică. În schimb, în anii guvernării PDM, oamenii au avut ordine, siguranță și bunăstare”, afirmă Plahotniuc.
El a reamintit mai multe reforme și programe sociale din perioada în care coordona guvernarea democrată, precum reducerea numărului de ministere și economisirea banului public, tarife mici la energie (4,70 lei/m³ la gaz și 1,60 lei/kWh la electricitate), majorări salariale pentru medici și profesori, programul „O nouă viață” pentru nou-născuți, „Un doctor pentru tine”, „Prima Casă”, proiectele „Ghișeul Unic” și „Drumuri bune”. Tot atunci, a fost construit complexul multifuncțional „ARENA Chișinău”, astăzi folosit inclusiv de PAS pentru evenimente proprii.
Astfel, Plahotniuc acuză actuala guvernare că a distrus aceste programe prin „politici incompetente”, că a instaurat „poliția politică” și a închis posturi TV, șantajând primari și deschizând dosare penale împotriva oponenților.
„În timpul PDM opoziția mă critica dur, dar nu s-a închis nicio televiziune, nu s-au interzis proteste, exista libertate deplină pentru mass-media și pentru opinia publică”, a declarat acesta.
Fostul lider democrat avertizează că frica răspândită în societate ar putea duce la „o explozie colectivă de furie”, dacă abuzurile PAS vor continua. Totodată, el îndeamnă cetățenii să analizeze obiectiv și să decidă dacă după alegeri vor „continua dezastrul” sau îl vor opri.
„Moldova între 2016 și 2019 era un stat puternic, suveran, cu resurse proprii, stimulativ pentru mediul de afaceri și investiții, care nu depindea de credite externe și nu se închina ambasadelor. Astăzi, țara se află în cea mai mare criză economică și socială din ultimii ani. Schimbarea e aproape și nu trebuie să ne fie frică”, a subliniat Plahotniuc.