Vladimir Putin amenință că vor urma mai multe „distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a promis duminică şi mai multă „distrugeri” în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş din centrul Rusiei. 

„Oricine încearcă să distrugă ceva în ţara noastră, oricât de mic, se va confrunta cu o distrugere mult mai mare în propria ţară şi va regreta ceea ce a încercat să facă ţării noastre”, a declarat şeful statului rus în comentarii asupra atacului de sâmbătă împotriva oraşului Kazan, situat la aproximativ 1.000 de kilometri de graniţa cu Ucraina.

Amintim că orașul Kazan, capitala Republicii Tatarstan din Rusia, situat la peste 1.000 de kilometri de Ucraina și linia frontului, a fost ținta unui atac cu drone care a provocat incendii și pagube materiale semnificative. Potrivit autorităților locale, opt drone au lovit orașul, dintre care șase au vizat clădiri rezidențiale.

Dronele au provocat incendii în cartierele Sovietic, Kirov și Privoljsk. Printre cele mai afectate clădiri se numără complexele rezidențiale, precum și o clădire de cinci etaje de pe strada Klara Zetkin. Un complex reziden’iale unde se află și cea mai înaltă clădire din oraș, a suferit avarii semnificative, inclusiv distrugerea geamurilor și întreruperea funcționării lifturilor, obligând locuitorii să evacueze clădirea pe scări.

Președintele Republicii Tatarstan, Rustam Minnihanov, și premierul regiunii s-au deplasat la fața locului pentru a evalua situația. Ministerul Apărării al Rusiei a declarat că trei drone au fost distruse de apărarea antiaeriană, iar alte trei au fost neutralizate cu ajutorul sistemelor electronice.

Aeroportul din Kazan și alte aeroporturi din regiune, inclusiv cel din Saratov, au suspendat temporar toate zborurile, invocând măsuri de siguranță. De asemenea, toate evenimentele publice din Tatarstan programate pentru acest weekend au fost anulate.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...