Vladimir Putin pleacă din Rusia! Președintele rus are planificate mai multe vizite de lucru la nivel internațional

Președintele rus Vladimir Putin are planificate mai multe vizite de lucru la nivel internațional, în această toamnă, pe care Kremlinul le va anunța în timp util, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov. Acesta a precizat însă că Putin nu va merge la summitul G-20 din septembrie, în India. În același timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că o întâlnire între Putin și președintele turc Recep Tayyip Erdogan va avea loc în viitorul apropiat.

„Într-adevăr, întâlnirea (cu Erdogan n.r) va avea loc în curând și vom informa despre aceasta în timp util”, a declarat Peskov.

În același timp, oficialul nu a comentat informațiile despre posibila sosire a lui Erdogan în Rusia.

„Există anumite acorduri cu privire la datele anunțului și intenționăm să aderăm la aceste acorduri”, a mai declarat Peskov.

Între timp, Bloomberg, citând doi oficiali turci, anunță că Putin și Erdogan ar putea discuta despre acordul cerealelor, la Moscova, în data de 8 septembrie.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram