
Vladimir Putin va fi arestat și predat tribunalului internațional, dacă va intra pe teritoriul Republicii Moldova. Cel puțin asta afirmă președintele Maia Sandu, care a declarat, într-un interviu pentru Euronews România, că, în condițiile în care țara noastră este semnatar al Convenției Curții Penale de la Haga, va respecta decizia acestei instanțe.
„Ce făcea președintele Republicii Moldova la acel moment când a început războiul din Ucraina. Știm că toți din Republica Moldova auzeau bombardamentele, poate le auzeați din casa dumneavoastră. Ce făceați la acel moment? A doua întrebare. Știți că Vladimir Putin este acuzat de Curtea Instituțională Penală. Dacă vine în Moldova, ar fi arestat?”, a întrebat jurnalistul Euronews.
„Da. Republica Moldova este semnatar al acordului Curții Penale, iar Moldova va respecta decizia Curții. Când a început războiul, am aflat la 4 dimineața, la 5 dimineața am fost aici așteptându-i pe membri Consiliului Suprem de Securitate. Și puteam auzi bombele care cădeau. Inițial am crezut că sunt în Odesa, mai târziu am aflat că au fost în Vinița, dar le puteam auzi din acest birou”, a răspuns Maia Sandu.
Despre faptul că președintele rus, Vladimir Putin, nu este binevenit în Republica Moldova a vorbit anterior și premierul Dorin Recean. El însă a spus însă că liderul de la Kremlin nu va fi lăsat să intre în țară, deoarece figurează într-o listă a persoanelor indezirabile elaborată de autorități, nu că acesta va fi arestat dacă ajunge la Chișinău.
Vladimir Putin a fost anunțat anunțat în căutare internațională de Curtea Penală de la Haga, în luna martie a acestui an, fiind acuzat de crime de război în Ucraina.