Vladimir Putin va merge în Turcia după alegerile prezidenţiale din Rusia, anunţă Kremlinul

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va vizita Turcia şi va purta discuţii cu omologul său, Recep Tayyip Erdogan. Vizita va avea loc după alegerile prezidenţiale din 15-17 martie din Federaţia Rusă, a informat luni Kremlinul. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că agendele ambilor lideri sunt mult prea încărcate pentru a se întâlni în persoană înainte de alegerile din Rusia.

Totodată, după cum au informat autorităţile turce, preluate de EFE, Putin l-a sunat luni pe Erdogan pentru a-l felicita cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, scrie Agerpres. În cadrul convorbirii telefonice, Putin i-a mulţumit lui Erdogan pentru „contribuţia sa la progresul relaţiilor dintre Turcia şi Rusia pe o bază amicală”, a transmis biroul Preşedinţiei turce într-un comunicat.

Turcia este, alături de Ungaria, singura ţară dintre cei 31 de membri ai NATO care nu a trimis ajutoare militare Ucrainei în războiul contra Rusei. 

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...