Vlah îi solicită lui Grosu ca opoziția să poată propune candidaturile a trei dintre cei cinci judecători ai Curții Constituționale, ale căror mandate expiră în acest an

Partidul „Inima Moldovei” a adresat o solicitare către președintele Parlamentului, Igor Grosu, să ofere posiblitatea opoziției să propună candidaturile a trei dintre cei cinci judecători ai Curții Constituționale (CC), ale căror mandate expiră în vara acestui an. Potrivit liderului formațiunii, Irina Vlah, solicitarea este „determinată atât de neîncrederea generală ce domneşte în societate că actuala guvernare va accepta cedarea benevolă, pe cale democratică şi paşnică a puterii, cât şi de o posibilitate reală ce va apărea în scurt timp pentru a elimina respectivele suspiciuni”. 

„Dacă până mai ieri se considera că Partidul „Acţiune şi Solidaritate”, aflat la putere, va face totul pentru a se menţine la guvernare, inclusiv aplicând metode nedemocratice şi falsificând alegerile, acum cetăţenilor le-a mai apărut o temere – dacă va pierde alegerile (lucru care se va întâmpla cu certitudine), PAS va insista să rămână la guvernare, obligând Curtea Constituţională să nu valideze rezultatele acestora. (…) În vara anului curent, expiră mandatele a cinci din cei şase judecători ai Curţii Constituţionale, inclusiv a celor patru care au fost desemnaţi de Guvern şi Parlament. Avem toate motivele să credem că mandatele acestor judecători ar putea fi prelungite, fie în locul lor vor fi numiţi alţii. O asemenea abordare este extrem de periculoasă, deoarece oamenii vor pierde şi ultimele urme de încredere pe care le mai au faţă de Curtea Constituţională. Ca să nu mai vorbim de faptul că eventuale decizii politice luate în perioada post electorală de o instanţă cu un statut atât de înalt reprezintă un risc real la adresa stabilităţii interne”, se arată în adresare. 

Potrivit lui Vlah, în cazul în care noii membri ai CC ar fi propuși de opoziție, acest lucru ar fi „un garant al corectitudinii Înaltei Curţi şi al deciziilor ce vor fi luate de către ea în continuare”. 

„Înţeleg, Dle Preşedinte al Parlamentului, că vă puteţi ascunde după argumente formale gen „există proceduri în vigoare şi ele trebuie urmate”, „judecătorii Curţii Constituţionale, chiar dacă sunt desemnaţi în funcţii de Parlament şi Guvern, nu au nimic în comun cu politica” etc. Însă acestea, repet, sunt doar abordări formale, care vor scoate în evidenţă dorinţa guvernării de a păstra şi în continuare controlul politic asupra Curţii Constituţionale. Dacă însă veţi înţelege cât de periculos este să păstraţi acest control şi în continuare şi veţi dori să schimbaţi situaţia, aveţi şi timp, şi posibilităţi să o faceţi. Cu atât mai mult că avem precedente în acest sens. Spre exemplu, în 2005, guvernarea a acceptat transmiterea către opoziţie a conducerii Comisiei Electorale Centrale. A fost o experienţă bună, care acum poate fi folosită ca precedent”, se mai arată în adresare. 

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...