Volodimir Zelenski a ajuns la Harkov: Situația este „dificilă”, dar „sub control”. Rusia suferă pierderi semnificative

Președintele Volodimir Zelenski a ajuns astăzi la Harkov unde a ascultat și a primit rapoarte de la comandanții militari cu privire la situația câmpului de pe luptă din regiune.

„De astăzi, situația din regiunea Harkov este în general sub control, soldații noștri provoacă pierderi semnificative trupelor ruse. Cu toate acestea, situația rămâne dificilă, ne consolidăm unitățile”, a declarat Zelenski.

Liderul de la Kiev a primit și rapoarte de la șefii serviciilor de informații despre planurile rusești.

„A fost definit un plan pentru acțiuni ulterioare, atât pentru autoritățile regionale din regiunea Harkov, cât și pentru toate structurile de securitate din regiune”, a spus Zelenski.

Armata ucraineană anunţă joi că a oprit „înaintarea” rusă în anumite zone în regiunea ucraineană Harkov, unde Rusia a lansat un atac-surpriză la 10 mai şi a cucerit noi teritorii.

„Situaţia în sectorul Harkov rămâne complicată însă forţele apărării noastre au reuşit să stabilizeze parţial situaţia. Înaintarea inamicului în anumite zone şi localităţi a fost oprită”, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei în regiune, Nazar Voloşin.

Armata rusă „încearcă în continuare să creeze condiţii ale unei noi înaintări”, a adăugat el.

La Vovceansk, o localitate cu aproximativ 18.000 de locuitori înainte de război şi una dintre principalele localităţi din regiune pe care Moscova încearcă să o cucerească, forţe ucainene „verificau atent imobile” situate în nordul oraşului, după ce în ultimele zile în zonă au avut loc lupte de stradă, a anunţat Voloşin.

Armata ucraineană „încearcă să stabilizeze situaţia, să-i provoace pagube şi să împiedice inamicul s se instaleze. Contraatacuri (ucrainene) sunt în curs”, a anunţat el.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...