
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a mandatat delegația ucraineană să ridice oficial, în cadrul negocierilor de la Geneva, chestiunea organizării unei întâlniri directe cu președintele rus Vladimir Putin.
Declarația a fost făcută într-un interviu acordat publicației Axios, în contextul negocierilor trilaterale dintre Ucraina, Rusia și Statele Unite privind încetarea războiului.
Zelenski a reiterat că, în opinia sa, divergențele majore cu Moscova privind teritoriile ocupate pot fi depășite doar la nivel de lideri.
„El a declarat că a însărcinat echipa sa să ridice problema unor viitoare negocieri la nivel înalt la Geneva”, se arată în articolul Axios.
Liderul ucrainean a susținut anterior, în repetate rânduri, necesitatea unei întâlniri față în față cu Putin, argumentând că doar un dialog direct poate produce un compromis real asupra chestiunilor sensibile, inclusiv statutul Donbasului și al altor teritorii aflate sub control rus.
Rusia a transmis în trecut că o eventuală întâlnire între cei doi lideri ar putea avea loc doar la Moscova – condiție considerată inacceptabilă de partea ucraineană.
De asemenea, Vladimir Putin a pus anterior sub semnul întrebării oportunitatea unei întrevederi cu Zelenski și a contestat legitimitatea acestuia ca președinte al Ucrainei, poziție care nu este împărtășită de alte state sau organizații internaționale.
Marți și miercuri, la Geneva, au loc consultări trilaterale cu participarea delegațiilor Ucrainei, Rusiei și Statelor Unite, în încercarea de a identifica o formulă pentru încetarea conflictului. Controlul asupra teritoriilor ocupate rămâne principalul punct de blocaj.