
Majoritatea PAS a votat în lectură finală, cu 55 de voturi, proiectul privind modificarea articolului din Codul Penal ce se referă la trădarea de patrie. Parlamentarii guvernării susțin că au venit cu mai multe „clarificări” și au indicat exact că, de acum încolo, trădarea de patrie este exprimată și prin trecerea de partea inamicului pe timp de război, spionaj, divulgarea secretului de stat și acordarea de ajutor în vederea desfășurării unei activități ostile împotriva securității statului.
Deși în articolul propriu-zis, modificat de majoritatea PAS, nu este indicat expres că dezinformarea reprezintă trădare de patrie, aceste lucru se regăsește în textul argumentării amendamentului, mai exact, în explicațiile subpunctului ce se referă la „acordarea de ajutor în vederea desfășurării activității ostile împotriva securității statului”.
Astfel, acordarea de ajutor unui stat străin va putea fi considerată „o formă suplimentară de trădare de patrie, cu caracter alternativ”, iar acest lucru se va exprima inclusiv prin organizarea de campanii de dezinformare.
Anterior, deputatul PAS, Adrian Cheptonar, a declarat că dezinformarea va putea fi un temei de inițiere a unui proces de către procurori pentru trădare de patrie.
Săptămâna trecută, Amnesty International a criticat proiectul adoptat de majoritatea PAS, menționând că prin introducerea noilor formule în Codul Penal este pusă în pericol libertatea de exprimare, iar amendamentul reprezintă un instrument „mai puțin democratic”. De asemenea, organizația a precizat că noile noțiuni sunt vagi și pot fi ușor interpretate, iar în instanță va fi greu de probat.