Vreme caldă și însorită, dar cu dimineți reci. Ce arată prognoza meteo pentru următoarele zile

Ziua de duminică și începutul săptămânii viitoare sunt marcate de contraste termice. Diminețile sunt reci, cu risc de îngheț în unele zone, în timp ce după-amiezile oferă temperaturi confortabile de peste 20 de grade.

Duminică, 4 octombrie, la Chișinău este prognozat cer senin, fără precipitații, iar temperatura va ajunge la aproximativ 21 de grade după-amiază. Vântul va sufla slab. Prognoza indică maxime de 20 de grade la Briceni, 22 la Bălți, 23-24 în localitățile din centru și 25 la Cahul.

Vremea caldă se menține și în primele trei zile săptămânii. Maximele vor rămâne în jurul valorilor de 20-22 de grade în nord și până la 25 de grade în sud. Luni sunt anunțate înnorări mai accentuate, iar marți și miercuri cerul va fi variabil.

Nopțile se vor încălzi treptat. La Briceni, minimele cresc de la 3 grade luni la 6 grade miercuri, iar la Cahul, de la 8 la 11 grade în același interval.

În capitală, luni, 5 octombrie, sunt așteptate aproximativ 22 de grade, iar marți, 6 octombrie, în jur de 21 de grade. Miercuri, 7 octombrie, temperatura va urca din nou spre 22 de grade. Cerul va fi parțial noros, cu înnorări mai accentuate miercuri, însă prognoza nu indică precipitații în acest interval.

Totuși, diferența dintre temperaturile din timpul zilei și cele de dimineață rămâne semnificativă. Hainele mai călduroase sunt recomandate celor care pleacă devreme de acasă sau revin seara târziu.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...