Wall Street Journal: Iranul are planuri să atace Israelul în maxim 48 de ore. SUA au emis alertă de securitate

Iranul ar putea ataca Israelul din sud sau din nord în următoarele 24 – 48 de ore, iar israelienii se pregătesc pentru acest lucru, informează Wall Street Journal, care citează o persoană familiarizată cu situația.

Corpul Gărzilor Revoluţionare Iraniene a prezentat liderului suprem Ali Khamenei planurile operaționale, dar acesta încă nu a luat o decizie clară deoarece se teme de potențiala reacție pe care ar putea s-o aibă Israelul.

Între timp, Ambasada Statelor Unite în Israel a emis o alertă de securitate și una de călătorie actualizată, prin care restricționează călătoriile angajaților guvernamentali americani și ale familiilor lor în orașele Ierusalim, Tel Aviv și Be’er Sheva.

Între timp, Casa Albă susține că a „pus în gardă” Iranul, anunţă joi o purtătorul de cuvânt, după ce Teheranul a ameninţat să atace Israelul, ca represalii în urma unui atac vizând sediul Consulatului Iranului la Damasc, în Siria, soldat cu 16 morţi, relatează AFP.

„Am pus Iranul în gardă”, anunţă într-o conferinţă de presă obişnuită Karine Jean-Pierre, reiterând declaraţii ale preşedintelui american Joe Biden potrivit cărora susţinerea securităţii Israelului de către Statelor Unite este „de fier”.

Ameninţări cu represalii ale Iranului vizând israelul au crescut din nou tesniunile joi, în Orientul Mijlociu, declanşând apeluri la reţinere în momentul în care progrese în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza se lasă aşteptate.

Iranul „ameninţă să lanseze un atac important împotriva israelului”, a declarat miercuri preşedintele american Joe Biden, dând asigurări aliatului său de susţinerea sa de “nezdruncinat”, în pofida unor tensiuni între cele două ţări pe tema desfăşurării ofensivei israeliene împotriva Hamas.

Liderul sprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a cărui ţară, inamicul Israelului, susţine Hamas, a anunţat că Israelul va fi „pedepsit” în urma atacului sângeros pe care i-l impută la 1 aprilie în Siria.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...