Xi Jinping, Vladimir Putin și Narendra Modi se întâlnesc în Kârgâzstan la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai

Președintele Chinei, Xi Jinping, liderul rus Vladimir Putin și premierul Indiei, Narendra Modi, au sosit la Bișkek, capitala Kârgâzstanului, pentru summitul anual al Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (SCO), care a început luni și se desfășoară timp de două zile.

La reuniune participă și președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, precum și liderii Pakistanului, Uzbekistanului, Belarusului, Kazahstanului și ai altor state. Sunt așteptați, de asemenea, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și secretarul general al ASEAN, Kao Kim Hourn.

Summitul din acest an, desfășurat sub sloganul „Împreună pentru pace, dezvoltare și prosperitate durabile”, marchează 25 de ani de la înființarea SCO și are loc pe fondul războiului ruso-ucrainean și al consecințelor conflictului SUA-Israel cu Iranul asupra piețelor energetice, financiare și rutelor comerciale internaționale.

Potrivit Secretariatului SCO, printre principalele teme ale reuniunii se numără războiul din Ucraina, conflictul cu Iranul, situația economică și socială din Afganistan, precum și relațiile dintre India și China și tensiunile dintre India și Pakistan.

Un alt subiect important îl reprezintă cooperarea economică și dezvoltarea unor rute comerciale alternative, în contextul perturbării transportului maritim prin Strâmtoarea Ormuz.

Liderii urmează să discute inclusiv despre Coridorul Internațional de Transport Nord-Sud, o rută de aproximativ 7.200 de kilometri care ar urma să conecteze Sankt Petersburg de Mumbai, prin Iran și porturile din Golf.

Pe agenda discuțiilor ar putea ajunge și Ruta Maritimă de Nord, de-a lungul coastelor arctice ale Rusiei. Presa indiană scrie că Moscova și New Delhi ar putea negocia o utilizare mai intensă a acestei rute de către India, pe fondul problemelor cu care se confruntă căile comerciale tradiționale din Orientul Mijlociu.

Războiul din Ucraina va fi abordat și în cadrul unor întrevederi bilaterale desfășurate în marja summitului.

Consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, a anunțat că Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan vor discuta despre Ucraina și situația din Marea Neagră.

„Sunt multe probleme de discutat. Desigur, acestea includ situația din Marea Neagră și problema ucraineană în general”, a declarat Ușakov.

Putin urmează să aibă o întrevedere și cu președintele iranian Masoud Pezeshkian. Rusia și Iranul au relații strânse și cooperează inclusiv în domeniul apărării, în timp ce China a devenit principalul partener economic al Teheranului.

O întâlnire bilaterală între Putin și Modi este, de asemenea, programată în marja summitului.

Reuniunea are loc în contextul în care China și Rusia promovează tot mai insistent ideea unei ordini mondiale multipolare și încearcă să consolideze relațiile economice și politice cu statele din Sudul Global.

Analiștii citați de Al Jazeera subliniază însă că SCO nu reprezintă o alianță antioccidentală omogenă, membrii săi având interese geopolitice uneori divergente.

Organizația a apărut inițial în 1996 sub denumirea „Shanghai Five”, reunind China, Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan. În 2001 a devenit Organizația pentru Cooperare de la Shanghai, iar ulterior s-a extins prin aderarea Uzbekistanului, Indiei, Pakistanului, Iranului și Belarusului.

În prezent, statele membre SCO reprezintă aproximativ 43% din populația mondială și aproape un sfert din economia globală.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...