Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav a fost inaugurat astăzi, cu prezența mai multor oficialități și a primului avion cu pasageri care a aterizat aici. Primul zbor la Aeroportul Brașov Ghimbav a fost o cursă TAROM, de la București, iar aeronava a fost pilotată de Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului român, Dumitru Prunariu. Tot astăzi, sunt programate mai multe curse spre țări europene.
Aeroportul Brașov este primul construit în România în ultimii 50 de ani şi primul din Europa de Est pe care traficul aerian este dirijat de la distanţă, prin sistemul Remote Tower. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 140 de milioane de euro.
Aeroportul a fost inaugurat pentru public pe 10 și 11 iunie cu concerte și artificii, însă primele curse regulate încep să fie efectuate de astăzi. Primul zbor a fost către Stuttgart, la ora 12:50, efectuat de Dan Air, o companie românească, creată recent, și are zboruri către Nurnberg, Munchen, Barcelona, Bruxelles și Stuttgart. Compania a anunțat și o promoție, care presupune că primele 5.000 de bilete costă 49 de euro.
Și compania Wizz Air a anunțat zboruri Brașov – Luton (din 2 august) și Brașov – Dortmund (din 2 septembrie).
Autoritățile speră însă că, în scurt timp, mai mulți operatori aerieni vor alege Aeroportul din Brașov și astfel numărul curselor va crește.