Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns marţi dimineaţă la Bruxelles, unde a semnat un acord bilateral de securitate cu premierul belgian Alexander De Croo.
„Documentul prevede alocarea de către Belgia a cel puțin 977 de milioane de euro de asistență militară Ucrainei în acest an, precum și angajamentul Belgiei de a oferi sprijin pe perioada de zece ani a acordului”, a scris Zelenski pe X.
Liderul de la Kiev, care cere în prezent Occidentului să-şi sporească ajutorul militar pentru a face faţă războiului cu Rusia, urmează să se întâlnească apoi cu regele Philippe al Belgiei, a transmis Palatul Regal.
Deplasarea de câteva ore se va încheia la prânz pe aeroportul militar Melsbroek, lângă Bruxelles, unde Belgia este aşteptată să-şi reafirme angajamentul de a furniza Kievului avioane de luptă F-16, „dacă este posibil până la sfârşitul anului”.
„Autoritățile belgiene vor transfera 30 de avioane F-16 în Ucraina până în 2028, primele aeronave ar trebui să sosească anul acesta”, a declarat ministrul de Externe al Belgiei, Aja Lyabib, la postul de radio Bel RTL.
În urma vizitei în Belgia, Volodimir Zelenski urmează să efectueze marţi o vizită în Portugalia şi să fie primit de către premierul Luis Montenegro şi preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa, în vederea unei „consolidări a cooperării în domeniul securităţii şi apărării” cu autorităţile portugheze, au anunţat acestea.
Luni, la Madrid, şeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, a anunţat un nou ajutor militar de un miliard de euro pentru 2024, ca parte a unui acord de securitate cu Kievul.