Zelenski anunță demisia lui Andrei Ermak și promite o „resetare completă” a conducerii de la Kiev

Șeful Administrației Prezidențiale a Ucrainei, Andrii Ermak, a demisionat, a anunțat vineri seara președintele Volodimir Zelenski în mesajul său video adresat cetățenilor. Liderul ucrainean a precizat că plecarea lui Ermak marchează începutul unei „resetări complete” a Biroului Președintelui, una dintre cele mai influente structuri ale puterii de la Kiev.

„Șeful Biroului, Andrei Ermak, și-a depus demisia. Îi sunt recunoscător lui Andrei pentru că a reprezentat întotdeauna, în procesul de negociere, o poziție patriotică, exact așa cum trebuia să fie. Dar nu vreau zvonuri sau speculații. Mâine voi avea consultări privind numirea unui nou șef al acestei instituții”, a spus Zelenski.

Demisia intervine în contextul unor presiuni interne puternice și al investigațiilor anticorupție care au vizat în ultimele zile persoane din cercul apropiat al președintelui, inclusiv percheziții efectuate de NABU la locuința lui Ermak. Zelenski nu a menționat explicit motivele plecării, dar a subliniat că sunt necesare „schimbări majore în structură și funcționare”.

Președintele a mai anunțat că urmează negocieri importante cu partea americană privind pașii necesari obținerii unei păci „demne”, în timp ce Rusia transmite, oficial și neoficial, propriile condiții.

Zelenski a subliniat că întreaga conducere a statului trebuie să rămână concentrată pe apărarea țării și pe procesul diplomatic.

„Pentru ca nimeni să nu aibă întrebări sau dubii cu privire la Ucraina, sunt necesare decizii interne puternice. Când ne confruntăm cu un asemenea pericol extern, trebuie să fim puternici în interior.”

El a precizat că delegația ucraineană care va participa la viitoarele discuții va include șeful Statului Major General, reprezentanți ai MAE, secretarul Consiliului de Securitate Națională și Apărare și serviciile de informații.

Zelenski i-a cerut premierului Iulia Sviridenko să asigure, împreună cu parlamentarii, adoptarea rapidă a bugetului pe 2026, care trebuie să garanteze apărarea, stabilitatea economică și plățile sociale. Totodată, acesta a solicitat propuneri pentru numirea unor noi miniștri ai Energiei și Justiției, subliniind că performanța actualilor titulari trebuie evaluată „cu maximă claritate”.

Liderul ucrainean a anunțat că SBU va prezenta în scurt timp o analiză a situației din organele de aplicare a legii și din regiuni, după ce au fost semnalate „prea multe probleme”.

În ceea ce privește armata, Zelenski a cerut o redistribuire „justă și rațională” a efectivelor între brigăzi și a avertizat că aceste decizii nu mai pot fi amânate.

În final, Zelenski a făcut apel la unitate, avertizând că Rusia așteaptă erori politice sau fracturi interne.

„Dacă pierdem unitatea, riscăm să pierdem totul. Trebuie să rămânem uniți. Trebuie să rezistăm. Nu avem altă alegere. Nu avem altă Ucraină.”

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...