Zelenski anunță o nouă săptămână diplomatică intensă. Consultări cu liderii europeni și clarificări privind negocierile SUA–Rusia

Președintele Volodimir Zelenski a transmis noaptea trecută, într-un mesaj filmat din tren, că Ucraina începe „o nouă săptămână diplomatică” marcată de discuții esențiale cu liderii europeni și de evaluarea negocierilor purtate recent de emisarii președintelui american Donald Trump.

„Vor avea loc consultări cu liderii europeni. În primul rând, probleme de securitate, sprijin pentru reziliența noastră și pachete de sprijin pentru apărarea noastră. În primul rând, apărarea aeriană și finanțarea pe termen lung pentru Ucraina”, a declarat Zelenski, subliniind că discuțiile vor viza și o „viziune comună” pentru negocierile aflate în desfășurare.

Liderul ucrainean a confirmat că secretarul Consiliului de Securitate Națională, Rustem Umerov, și noul șef al Statului Major General, Andrei Gnatov, se află în drum spre Europa pentru noi consultări.

„Aștept informații detaliate de la ei despre tot ceea ce s-a spus trimisilor americani la Moscova și despre nuanțele pe care americanii sunt pregătiți să le modifice în negocierile cu noi și cu rușii”, a precizat Zelenski.

Președintele Ucrainei a menționat și convorbirea recentă pe care a avut-o cu emisarii lui Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner.

„Vă mulțumesc pentru disponibilitatea de a lucra împreună 24/7. Trimișii americani sunt conștienți de pozițiile principale ale Ucrainei, iar conversația a fost constructivă, deși nu ușoară”, a spus el.

Zelenski a mai anunțat că în următoarele zile va discuta direct cu liderii europeni, având programate întâlniri la Londra și Bruxelles, acolo unde urmează să prezinte evaluarea completă a negocierilor purtate cu partea americană și poziția actualizată a Kievului.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...