Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a declarat că, după întâlnirea de joi, de la Londra, a fost redactat un nou plan de pace privind Ucraina. Acest plan a fost deja predat președintelui SUA, Donald Trump. Potrivit unei surse informate, citate de RBC-Ucraina, planul a fost aprobat la Londra și transmis de către reprezentantul special al lui Trump, Keith Kellogg, care l-a adus la Washington.
„Acesta conține viziunea comună a europenilor – Franța, Marea Britanie, Germania și Ucraina – privind războiul”, a spus sursa.
În timpul vizitei în Africa de Sud, Zelenski a afirmat că noile propuneri, apărute după întâlnirea de la Londra din 23 aprilie, sunt acum pe masa președintelui Trump. El a subliniat că niciun acord de pace nu poate încălca Constituția Ucrainei.
„Statele Unite au propus viziunea lor. La Londra a avut loc o întâlnire. A fost propusă o strategie corespunzătoare. Echipa noastră, echipa europeană și reprezentanții SUA au purtat negocieri constructive, iar pe hârtie au apărut punctele corespunzătoare. După propunerea SUA, a apărut un alt document. Și cred că astăzi acest format, acest document se află pe masa președintelui Trump”, a spus președintele ucrainean în cadrul unei conferințe de presă commune cu omologul său sud-african, Cyril Ramaphosa.
Detaliile planului propus nu au fost precizate, dar acesta a menționat că „tot ce contravine valorilor noastre sau Constituției noastre nu poate face parte din niciun acord”.
Întâlnirea de la Londra a avut loc pe 23 aprilie și a reunit delegații din Ucraina, Marea Britanie, Franța și Germania. Inițial, se aștepta ca întâlnirea să se desfășoare la nivelul miniștrilor, însă secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a boicotat-o, iar negocierile au fost purtate la un nivel mai scăzut, cu implicarea consilierilor pentru securitate națională. Miniștrii apărării și șefii Ministerelor de Externe din Ucraina și Marea Britanie au avut, de asemenea, întâlniri bilaterale.
Mass-media a raportat că Rubio a boicotat discuțiile din Londra deoarece Zelenski a refuzat propunerea cheie a SUA de a recunoaște Crimeea ca parte a Rusiei.
Delegaţia ucraineană la convorbirile de miercuri de la Londra, privind o posibilă încetare a focului în Ucraina, i-a transmis emisarului lui Donald Trump, Keith Kellogg, că Kievul nu va renunţa la integritatea sa teritorială în cadrul negocierilor.
„Am subliniat că Ucraina va rămâne fermă în toate circumstanţele asupra principiilor sale de bază pentru că acestea sunt fundamentul suveranităţii şi integrităţii noastre teritoriale”, a fost formula utilizată de şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Ermak, pe platforma X.
În replică, președintele SUA, Donald Trump l-a criticat dur pe omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski, acuzându-l că, prin refuzul de a face concesii teritoriale, periclitează negocierile cu Rusia.