
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, după negocierile desfășurate duminică la Kiev cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, că, în acest moment, toate semnalele indică faptul că războiul cu Rusia va continua și în perioada de iarnă.
„Sperăm foarte mult că vom putea ajunge la înțelegeri cu partenerii noștri americani și contăm pe sprijinul partenerilor europeni dacă războiul va continua în timpul iernii – iar în acest moment așa pare”, a declarat liderul ucrainean.
Discuțiile de la Kiev au avut loc după vizita lui Witkoff și Kushner la Moscova, unde cei doi s-au întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin.
Pentru Steve Witkoff și Jared Kushner aceasta a fost prima vizită la Kiev. Cei doi au evaluat pozitiv discuțiile cu partea ucraineană, însă nu au anunțat vreun progres decisiv în negocierile pentru încheierea războiului.
„Credem că avem toate elementele necesare pentru a ajunge la acest rezultat. Am avut o conversație foarte substanțială și importantă. Suntem încurajați și intenționăm să continuăm să lucrăm atât cât va fi nevoie”, a declarat Witkoff.
Emisarul american a subliniat totodată că pentru obținerea unei înțelegeri va fi nevoie de compromisuri din partea ambelor părți.
Jared Kushner a afirmat, la rândul său, că speră că vizita la Kiev a permis identificarea unor noi modalități de avansare a procesului de negociere.
„Sper că această călătorie a ajutat la găsirea unor noi căi pentru a merge înainte. Cred că am învățat foarte multe în această perioadă”, a spus Kushner.
Zelenski a precizat că negocierile continuă și cu reprezentanți ai Marii Britanii, Germaniei și Franței. Potrivit liderului ucrainean, după discuțiile cu delegația americană urma o nouă rundă de consultări cu consilierii europeni pentru securitate națională.
„Le sunt recunoscător partenerilor europeni pentru participare. Aici suntem cu toții de aceeași parte”, a declarat Zelenski.
Cu o zi înainte, Witkoff și Kushner s-au aflat la Moscova pentru discuții cu Vladimir Putin. Potrivit Casei Albe, în capitala rusă au fost discutate „planuri concrete”, care ar urma să fie prezentate public în următoarele săptămâni.
Kremlinul a transmis, la rândul său, că emisarii americani au prezentat „o serie de idei privind posibile modalități de reglementare” a conflictului, fără să ofere detalii.
După întâlnirile de la Moscova, delegația americană a venit la Kiev cu trenul. Pe peronul Gării Centrale din capitala ucraineană a fost afișat mesajul „Trenul păcii”. Zelenski a afirmat că autoritățile ucrainene ar fi putut organiza sosirea delegației pe cale aeriană, însă atacurile rusești au făcut imposibilă utilizarea aeroporturilor.
Putin și Zelenski au convenit să nu fie lansate atacuri asupra Moscovei și Kievului pe durata activității emisarilor americani, însă loviturile au continuat în alte regiuni ale Rusiei și Ucrainei.