
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a acuzat pe liderul american Donald Trump că exercită presiuni asupra Kievului pentru a-l determina să capituleze în fața Rusiei. Într-un interviu acordat agenției Bloomberg, liderul ucrainean a enumerat mai multe măsuri ale Washingtonului pe care le consideră ostile, inclusiv restricționarea serviciilor Starlink, întârzierea livrărilor de rachete Patriot și amenințările privind suspendarea sprijinului militar dacă Ucraina continuă să atace rafinăriile rusești.
„Consider că au fost făcuți pași pentru a convinge Ucraina să capituleze. Nu spun că acesta este obiectivul partenerilor noștri. Nu vreau să cred că partenerii noștri americani consideră că războiul cu Rusia poate fi încheiat mai repede pe seama Ucrainei. Dar exact așa arată lucrurile”, a declarat Zelenski.
Potrivit liderului de la Kiev, relațiile dintre Ucraina și Statele Unite au ajuns într-unul dintre cele mai tensionate momente de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.
Una dintre principalele nemulțumiri ale președintelui ucrainean vizează reducerea drastică a livrărilor de rachete interceptoare pentru sistemele antiaeriene Patriot. Zelenski susține că Statele Unite furnizează în prezent Ucrainei doar 12 rachete Patriot pe lună, de patru ori mai puține decât în perioada administrației fostului președinte Joe Biden.
Mai mult, potrivit acestuia, Ucraina a achitat deja contravaloarea unor echipamente militare, inclusiv a rachetelor antiaeriene prin programul PURL, însă Washingtonul a autorizat doar o parte dintre livrări.
„Am plătit pentru aceste arme. O parte dintre livrări au fost aprobate de partea americană, iar restul nu. Și aceasta nu este o problemă tehnică”, a subliniat președintele ucrainean.
O altă sursă majoră de tensiune o reprezintă restricțiile impuse serviciului de comunicații prin satelit Starlink, utilizat de armata ucraineană inclusiv pentru controlul dronelor.
Zelenski consideră că limitarea vitezei de funcționare a terminalelor Starlink pe teritoriul Ucrainei a fost o măsură deliberată, care afectează capacitatea forțelor ucrainene de a intercepta dronele rusești. Liderul de la Kiev susține, de asemenea, că Washingtonul amenință cu noi restricții asupra sprijinului militar dacă Ucraina nu renunță la atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia.
Zelenski a declarat că a propus administrației Trump ca Ucraina să suspende atacurile asupra infrastructurii petroliere rusești în schimbul livrării unor rachete Patriot suplimentare, necesare pentru protejarea orașelor și instalațiilor energetice ucrainene.
Acum ne așteaptă zile periculoase înaintea alegerilor”, a declarat Zelenski, referindu-se la alegerile de la jumătatea mandatului din Statele Unite, programate pentru 3 noiembrie.
„Ultima mea propunere a fost următoarea: noi nu mai atacăm rafinăriile rusești care produc motorină, iar voi ne furnizați rachete pentru sistemele Patriot, ca să ne protejăm instalațiile. Dar ei vor doar să încetăm atacurile asupra producției de motorină. Iar dacă vom continua să atacăm aceste obiective, ne vor deconecta de la ceva.”
Președintele ucrainean a criticat și apropierea dintre Donald Trump și Vladimir Putin, în contextul în care administrația americană a decis să relaxeze anumite sancțiuni împotriva Rusiei pentru a contribui la reducerea prețurilor internaționale la motorină.
„Cred că președintele Statelor Unite are într-adevăr o relație bună cu Putin. Dar ceva nu funcționează. În acest moment, Trump nu îl poate obliga pe Putin să pună capăt războiului”, a declarat Zelenski.
În pofida tensiunilor, liderul ucrainean speră că relațiile cu Washingtonul se vor îmbunătăți după alegerile de la jumătatea mandatului pentru Congresul SUA, programate pe 3 noiembrie.
Zelenski consideră că actuala perioadă electorală contribuie la înăsprirea poziției administrației americane.
„Politica este foarte agresivă în perioada alegerilor. Cred că acum trecem printr-o agonie, dar după alegeri viața va continua și cred că totul va fi mai calm”, a afirmat președintele ucrainean.
În același timp, Zelenski a precizat că menține contactul cu principalii negociatori ai administrației Trump, Jared Kushner și Steve Witkoff, și că sunt discutate posibilitățile organizării unei noi întâlniri în cursul acestei săptămâni.