Zelenski, încrezător că discuțiile de la Geneva vor duce la includerea în planul de pace al SUA și „viziuni importante ale Ucrainei”

Delegația Kievului la Geneva, acolo unde au loc discuții în contextul planului de pace propus, zilele trecute, de SUA, a prezentat deja rapoarte scurte despre primele întâlniri. Despre acest lucru a anunțat liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, care este încrezător că în documentul administrației de la Washington se vor regăsi viziuni importante ale Ucrainei.  

„Delegația ucraineană lucrează astăzi la Geneva pentru a identifica soluții viabile de oprire a războiului, de restabilire a păcii și de garantare a unei securități durabile. În acest moment există înțelegerea că propunerile americane pot include o serie de elemente bazate pe viziunea Ucrainei și care sunt critic importante pentru interesele naționale ale țării noastre. Continuă munca pentru ca toate aceste elemente să fie cu adevărat eficiente în atingerea scopului principal pe care îl așteaptă poporul nostru – să se pună capăt vărsării de sânge și războiului”, a declarat Zelenski.

La rândul său, șeful Consiliului de Securitate de la Kiev, Rustem Umerov, prezent la Geneva, a apreciat efortul echipei SUA care „lucrează îndeaproape cu oficialii ucraineni”.

„Apreciem faptul că partenerii noștri americani lucrează îndeaproape cu noi pentru a înțelege preocupările noastre și pentru a ajunge în acest punct critic, și ne așteptăm să înregistrăm progrese suplimentare”, a declarat Umerov.

La scurt timp, însă, după reacția lui Zelenski, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a venit cu un mesaj critic în adresa fostei administrații de la Washington și a conducerii de la Kiev.

„Războiul dintre Rusia și Ucraina este unul violent și îngrozitor, care, cu o conducere puternică și corectă în SUA și Ucraina, nu ar fi avut loc niciodată. Am moștenit un război care nu ar fi trebuit niciodată să existe, un război pierzător pentru toată lumea cu milioane de oameni care au murit. Conducerea Ucrainei nu a arătat niciun gram de recunoștință pentru eforturile noastre, iar Europa continuă să cumpere petrol din Rusia. SUA continuă să vândă cantități masive de arme către NATO pentru a fi distruibuite Ucrainei. Dumnezeu să binecuvinteze toate viețile pierdute în această catastrofă umanitară”, a scris Donald Trump pe Truth Social.

Iar șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a venit cu propriile remarci în raport cu planul de pace al SUA. Din Africa de Sud, unde a participat la Summitul G20, oficialul european a evidențiat câteva elemente principale pentru o „pace justă”, printre care neacceptarea pierderilor teritoriale pentru Ucraina.

„În primul rând, granițele nu pot fi schimbate prin forță. În al doilea rând, în calitate de națiune suverană, nu pot exista limitări asupra forțelor armate ale Ucrainei care ar lăsa țara vulnerabilă unui atac viitor și care, prin aceasta, ar submina securitatea europeană. Ucraina trebuie să aibă libertatea și dreptul suveran de a-și alege propriul destin. Ei au ales un destin european. Acesta începe cu reconstrucția țării, integrarea sa în Piața Unică și în baza noastră industrială de apărare și, în cele din urmă, aderarea la Uniunea noastră. Vom continua să lucrăm împreună cu Ucraina, cu statele noastre membre. Și vreau să închei cu un aspect care este personal foarte important pentru mine: un element crucial care trebuie să facă parte din orice acord — întoarcerea fiecărui copil ucrainean răpit de Rusia”, a declarat Ursula von der Leyen.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...