
Ucraina și Statele Unite vor relua discuțiile peste aproximativ zece zile, după ce Kievul va consulta aliații europeni, iar Washingtonul va purta discuții cu Moscova, a declarat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pentru presa de la Kiev.
Potrivit liderului de la Kiev, înțelegerea a fost stabilită după întâlnirea sa cu președintele american Donald Trump, desfășurată la New York, în marja Adunării Generale a ONU. Ulterior, echipele de negociere ale celor două țări au avut o reuniune separată și de durată, în cadrul căreia au discutat detaliile următorilor pași.
„Am avut o întâlnire cu președintele SUA și am discutat chestiunile generale. După aceea, echipele noastre de negociere au avut o întâlnire separată și îndelungată, unde au discutat detaliile. Înțelegerea este următoarea: noi vom informa și vom discuta aceste detalii cu partea europeană. Americanii vor vorbi cu rușii, iar peste zece zile vom reveni cu o anumită poziție și cu un rezultat”, a declarat Zelenski jurnaliștilor.
Declarațiile vin în contextul unei noi inițiative diplomatice a administrației Trump. Zelenski a afirmat anterior că Washingtonul a propus trei pași imediați, și anume oprirea reciprocă a atacurilor asupra infrastructurii energetice, reluarea coridorului pentru exporturile de cereale prin Marea Neagră și organizarea unor negocieri trilaterale SUA-Ucraina-Rusia. Axios a relatat că Abu Dhabi este analizat drept posibil loc pentru o asemenea reuniune.
Președintele ucrainean a mai spus că Statele Unite au propus începerea pregătirilor pentru o reuniune tehnică trilaterală la Abu Dhabi, însă data acesteia nu a fost încă stabilită.