Zelenski, pregătit pentru negocieri directe cu Putin în vederea încheierii războiului: „Nu voi fi amabil cu el. Îl consider un dușman”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este dispus să poarte negocieri directe cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a pune capăt războiului. Zelenski a precizat că orice eventuală negociere trebuie să includă și Statele Unite, precum și Uniunea Europeană.

„Dacă acesta este singurul mod prin care putem aduce pace cetățenilor Ucrainei și evita pierderi de vieți omenești, atunci cu siguranță vom accepta acest scenariu”, a afirmat Zelenski într-un interviu acordat jurnalistului britanic Piers Morgan.

El a subliniat însă că nu va fi „amabil” cu Putin, pe care îl consideră „un dușman”.

„Ca să fiu sincer, cred că și el mă consideră un dușman”, a adăugat liderul ucrainean.

În opinia sa, fostul președinte american Donald Trump ar putea avea succes în medierea conflictului și în oferirea unor „garanții de securitate solide” pentru Ucraina.

Totodată, Zelenski a recunoscut că Ucraina nu este, în acest moment, capabilă să recucerească prin forță toate teritoriile ocupate de Rusia și că „nu poate pierde milioane de oameni pentru un rezultat care s-ar putea să nu fie atins”.

În schimb, el a pledat pentru recuperarea regiunilor ocupate prin mijloace politice și diplomatice. 

„Ne vom recăpăta pământul oricum, pentru că avem dreptate. Și nu am încălcat nicio normă a dreptului internațional sau moral”, a subliniat Zelenski.

Întrebat despre garanțiile de securitate pentru Ucraina, el a sugerat că, dacă aderarea la NATO va dura ani sau decenii, Ucrainei ar trebui să i se acorde dreptul de a deține arme nucleare pentru a descuraja pe Putin să mai atace.

Zelenski a precizat însă că aderarea la NATO rămâne cea mai bună soluție pentru securitatea Ucrainei, dar a spus că este „absolut corect” să pună și problema rachetelor nucleare.

„Ne vor oferi rachete într-un număr suficient pentru a opri Rusia? Nu sunt sigur, dar cred că ar ajuta. Altfel, ce fel de rachete pot opri rachetele nucleare ale Rusiei?”, a întrebat el.

Distribuie acest articol

One thought on “Zelenski, pregătit pentru negocieri directe cu Putin în vederea încheierii războiului: „Nu voi fi amabil cu el. Îl consider un dușman”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram