
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că negocierile privind inițiativa de pace propusă de Statele Unite sunt blocate pe tema controlului teritorial din estul Ucrainei. Declarațiile vin pe fundalul criticilor președintelui american Donald Trump, care s-a arătat „puțin dezamăgit” de modul în care Kievului gestionează propunerea transmisă de Washington.
Într-un interviu telefonic acordat pentru Bloomberg, Zelenski a spus că anumite elemente din planul american necesită discuții suplimentare, inclusiv garanțiile de securitate pentru Ucraina și statutul regiunilor Donețk și Lugansk.
„Există viziuni ale SUA, Rusiei și Ucrainei, și nu avem o poziție unificată privind Donbasul”, a declarat liderul ucrainean.
Zelenski a precizat că Ucraina insistă pentru un acord separat privind garanțiile de securitate oferite de aliații occidentali, în special de Statele Unite.
„Există o întrebare la care eu – și toți ucrainenii – vrem să primim un răspuns: dacă Rusia pornește din nou războiul, ce vor face partenerii noștri?”, a subliniat el.
Declarațiile vin după ce Trump a afirmat că liderul ucrainean „nu a citit încă propunerea”, exprimându-și nemulțumirea față de ritmul negocierilor, în timp ce, în contrast, s-a declarat mulțumit de reacția președintelui rus Vladimir Putin la proiectul de acord.
Zelenski se află astăzi în drum spre Londra, unde urmează să se întâlnească cu premierul britanic Keir Starmer, cancelarul german Friedrich Merz și președintele francez Emmanuel Macron, pentru consultări suplimentare privind planul american într-un moment pe care liderii europeni îl descriu drept decisiv pentru conturarea perspectivei de pace.