După vizita oficială la Washington, președintele Zelenski va rămâne în Statele Unite pentru o zi suplimentară pentru a se întâlni vineri cu fostul președinte Donald Trump, în jurul orei 9:45 (16:45 ora Moldovei), la Trump Tower din New York.
Trump a confirmat această întâlnire în fața reporterilor și a declarat că este optimist cu privire la capacitatea sa de a facilita o înțelegere între Ucraina și Rusia.
„Cred că voi putea ajunge la o înțelegere între președintele Putin și președintele Zelenski destul de repede”, a afirmat Trump, citat de CNN.
Trump a publicat pe platforma sa de socializare un mesaj din partea lui Zelenski, în care acesta solicită o întâlnire vineri. E-mailul, trimis de ambasadorul adjunct al Ucrainei în SUA, Dmitro Senik, în numele lui Zelenski, menționează cererea de întâlnire făcută cu câteva zile în urmă și confirmă disponibilitatea președintelui ucrainean pentru o întrevedere vineri la New York.
„Aș putea fi la New York vineri, ar fi un moment potrivit pentru o întâlnire”, sugerează Zelenski.
Întâlnirea vine după ce Zelenski a declarat recent că nu crede că Trump are o soluție clară pentru a încheia conflictul, deși fostul președinte insistă că poate media o pace rapidă.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost primit joi la Casa Albă de președintele SUA, Joe Biden, și vicepreședintele Kamala Harris, într-o serie de discuții menite să întărească sprijinul american pentru Ucraina în războiul împotriva Rusiei.
În cadrul discuțiilor din Biroul Oval, președintele Biden a reafirmat angajamentul Statelor Unite de a susține Ucraina atât militar, cât și diplomatic. Biden a declarat că sprijinul financiar masiv aprobat de Congres va întări poziția Kievului în viitoarele negocieri de pace cu Rusia.
„Este esențial să consolidăm poziția Ucrainei pe câmpul de luptă și să sprijinim eforturile sale diplomatice”, a subliniat liderul american.
Pe lângă sprijinul militar, Biden a discutat și despre obiectivele pe termen lung ale Ucrainei, cum ar fi aderarea la Uniunea Europeană și NATO.
„Sunt mândru de parteneriatul nostru”, a declarat președintele american, referindu-se la eforturile internaționale de sprijinire a redresării Ucrainei.
La rândul său, Zelenski a mulțumit Statelor Unite pentru sprijinul oferit în timpul conflictului și a salutat pachetul de ajutor de 7,9 miliarde de dolari anunțat de Casa Albă. „Conducerea dumneavoastră este esențială pentru a restabili normalitatea în Ucraina”, a declarat liderul ucrainean, subliniind importanța acestui sprijin în continuarea eforturilor militare și diplomatice.
Zelenski a avut și o întâlnire cu vicepreședintele Kamala Harris, care a reiterat sprijinul Statelor Unite pentru apărarea Ucrainei. Harris a avertizat asupra pericolelor pe care le-ar reprezenta un succes al Rusiei în acest conflict, subliniind că acest lucru ar încuraja agresiuni suplimentare împotriva statelor NATO, precum Polonia și țările baltice.