Zelenski speră să se întâlnească cu Trump la sfârșitul lunii septembrie. Părțile se îndreaptă spre reluarea formatului trilateral SUA-Ucraina-Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarant marți, în timpul unei discuții cu jurnaliștii, că speră să se întâlnească cu Donald Trump în a doua jumătate a lunii septembrie. Una dintre principalele teme ale discuției ar urma să fie furnizarea de armament antibalistic pentru Ucraina, inclusiv rachete destinate sistemelor de apărare antiaeriană Patriot, relatează Suspilne.

Zelenski a precizat că Ucraina continuă, împreună cu partenerii europeni, dezvoltarea sistemului propriu de apărare împotriva rachetelor balistice în cadrul programului FREYJA. Până când acesta va produce rezultate concrete, Kievul are însă nevoie de noi livrări din Statele Unite.

„Până când vom avea acest rezultat, avem nevoie de pachete antibalistice din partea americanilor. Ei au auzit în detaliu de ce avem nevoie și când avem nevoie. Mă aștept la o întâlnire cu președintele Trump în jurul datei de 20 septembrie, să discutăm această temă și să obținem un rezultat”, a declarat Zelenski.

În perioada 22-28 septembrie, la New York va avea loc săptămâna la nivel înalt a celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, unde sunt programate numeroase întâlniri între liderii mondiali.

Zelenski a comentat și recenta vizită la Kiev a emisarului special al lui Trump, Steve Witkoff, și a lui Jared Kushner, care anterior s-au întâlnit la Moscova cu Vladimir Putin.

Potrivit liderului ucrainean, discuțiile indică faptul că părțile se îndreaptă spre reluarea unui format trilateral SUA-Ucraina-Rusia.

„În opinia mea, ne îndreptăm spre un format trilateral. Nu pot dezvălui acum toate detaliile. Am convenit cu partea americană să pregătim mai întâi toate aceste lucruri, să le coordonăm și apoi să le comunicăm societății”, a spus Zelenski.

Întrebat unde ar putea avea loc următoarea reuniune trilaterală și ce subiecte ar urma să fie discutate, Zelenski a indicat mai multe variante.

„Întâlnirea poate avea loc în Emiratele Arabe Unite, Elveția, Turcia sau în alte țări. Avem experiență și avem invitații din partea mai multor state”, a declarat președintele ucrainean.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...