Zelenski: Ucraina nu caută alternative la UE, dar propune o alianță extinsă pentru apărare cu parteneri-cheie

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că țara sa nu analizează alternative la Uniunea Europeană, însă poate contribui semnificativ la consolidarea acesteia prin extinderea cooperării în domeniul securității alături de parteneri-cheie.

Într-un interviu acordat pe 20 aprilie, liderul de la Kiev a respins ideea creării unei alianțe separate de apărare în Europa, subliniind că Ucraina își menține ferm obiectivul de aderare la UE.

„Noi vrem să fim în UE și sunt convins că este doar o chestiune de timp, dacă nu se vor face greșeli”, a afirmat Zelenski, citat de Freedom.

Acesta a accentuat că Ucraina contribuie deja la securitatea europeană, în special în contextul războiului cu Rusia.

„Din punct de vedere geografic și al riscurilor, suntem o fortificație pentru întreaga Europă”, a spus președintele.

Totodată, Volodimir Zelenski a propus consolidarea capacităților de apărare ale Europei printr-un parteneriat extins, care ar include state precum Norvegia, Regatul Unit, Turcia și Ucraina – țări cu capacități militare semnificative și un rol activ în securitatea regională, fie ca membri NATO, fie ca parteneri strategici importanți.

„O alianță care ar putea fi mult mai puternică este cea dintre țări precum Norvegia, Ucraina, Marea Britanie și Turcia. Acestea sunt patru state care lipsesc Uniunii Europene… Turcia și Ucraina – această forță militară este mai puternică decât cea a Rusiei… de la controlul Mării Negre până la controlul spațiului aerian”, a explicat șeful statului.

Potrivit acestuia, integrarea acestor actori ar putea întări semnificativ securitatea regională, inclusiv în ceea ce privește controlul Mării Negre și al spațiului aerian.

„Nu vorbim despre o alternativă la UE, ci despre o posibilitate de a o face mai puternică. Iar și separat, un astfel de grup ar reprezenta o alianță foarte puternică”, a precizat Zelenski.

Declarațiile vin în contextul în care Bruxelles-ul își intensifică cooperarea cu NATO. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat recent, după o întâlnire cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, că cele două organizații vor spori coordonarea în următoarele săptămâni, inclusiv prin creșterea producției în industria de apărare europeană.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...