
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Kievul își dorește reluarea negocierilor cu Rusia până în această toamnă și a anunțat că, după o discuție telefonică cu emisarul special al președintelui SUA, Jared Kushner, și cu Steve Witkoff, partea americană urmează să prezinte Moscovei o serie de propuneri.
„Cred că apoi va avea loc o întâlnire trilaterală. Cu siguranță, toate acestea trebuie făcute până în toamnă. Dacă ar depinde de noi, întâlnirea ar avea loc deja în iulie. Dar nu totul depinde de noi”, a spus Zelenski.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Irlandei, Micheal Martin.
Șeful statului ucrainean a afirmat, de asemenea, că Rusia încearcă să blocheze funcționarea coridorului maritim pentru exporturile Ucrainei.
„Rușii fac tot posibilul pentru a bloca coridorul cerealier al Ucrainei”, a declarat Zelenski.
Președintele a mai spus că autoritățile ucrainene cunoșteau cu câteva luni înainte planurile Rusiei privind intensificarea atacurilor, motiv pentru care a fost decisă schimbarea Guvernului, pentru a pregăti țara de provocările din sezonul rece.
Referindu-se la recentele schimbări din conducerea armatei, Zelenski a precizat că fostul comandant-șef Aleksandr Sîrski și generalul Andrei Gnatov vor continua să colaboreze cu noua conducere militară, oferind sprijin și experiență în procesul decizional.
Potrivit președintelui ucrainean, noii responsabili din conducerea armatei, Hmara și Drapatîi, vor avea drept priorități consolidarea apărării aeriene, reformarea centrelor teritoriale de recrutare și îmbunătățirea procesului de mobilizare.