Ziua Armatei Roșii, brațul de fier al regimului bolșevic, care a subjugat națiuni întregi și a instaurat comunismul ateu în estul Europei

La începutul anului 1918, în plină revoluție și război civil, în Rusia, aflată într-un colaps social și economic după pierderile din Primul Război Mondial, bolșevicii, conduși de lideri precum Leon Troțki și Vladimir Lenin, creează Armata Roșie, o forță uriașă de ocupație ulterioară a unor națiuni europene, care a apărut în urma unei propagande acerbe, îndoctrinări și a unei lupte de clasă cu un caracter dur antireligios.

„Sărbătoarea” perpetuează în Rusia, declarată oficial succesoare a Uniunii Sovietice, și domină încă în spațiul de influență a Moscovei cu denumirile de „ziua apărătorului patriei” sau „ziua armatei sovietice”.

Această zi, însă, potrivit istoricilor, este una neagră pentru poporul român, din moment ce urmașii armatei roșii bolșevice, înființată în februarie 1918, aveau să fie cei mai mari dușmani și aprigi ocupanți ai teritoriilor românești în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, cu ulterioara contribuție în instaurarea prin forță a unui regim comunist dictatorial.   

Armata roșie sau revoluționară, cum era numită în anii 1917 și 1918, a fost fondată de cei „doi părinți ai bolșevismului”, Leon Troțki și Vladimir Lenin, ultimul fiind și cel care, în calitatea lui de șef al Sovietului (Consiliului) Comisarilor Poporului, a semnat în 28 ianuarie 1918 decretul de înființare a Armatei Roșii a Muncitorilor și Țăranilor. În noua forță erau încorporate fostele gărzi roșii care luptau cu „albii”, armată în ale cărei rânduri se aflau de la persoane care proveneau din marea nobilime rusă sau din elita burgheză până la simpli țărani și care aveau un element comun – lupta contra bolșevismului și instaurarea unui guvern ales în mod democratic.   

Tehnic vorbind, primele unități regulate oficiale ale Armatei Roșii au fost create în februarie 1918, așa încât la sfârșit de an aceasta număra aproximativ 600.000 de oameni. 

„Ideea principală a albilor era de a câștiga războiul civil contra bolșevicilor, urmând apoi a restabili ordinea și a crea o adevărată democrație. În ciuda ajutorului extern, armatele albilor au eșuat, istoria luând-o astfel pe sinistrul curs pe care îl cunoaștem azi cu toții. Astfel, Armata Roșie, organizată, echipată, hrănită și îndoctrinată, va câștiga războiul civil din Rusia, nimicind în luptă sau ulterior în lagăre, Armata Albă. Promisiunile bolșevicilor, de natură militară, politică, socială, economică, acționau ca un pansament divin pe rănile unui întreg Imperiu muribund. Nu a fost astfel de mirare că trupele bolșevice se înmulțeau constant, iar fanatismul soldaților asigurau avansul revoluției. Promisiunea unei lumi noi, a unui om nou, a unui nou început pentru întreaga umanitate, la care fiecare revoluționar putea fi un mic constructor sau demiurg, a prins foarte bine în rândul populației și a exaltat pe moment sute de mii de oameni”, scrie istoricul român Andrei Pogăciaș într-un articol dedicat Armatei Roșii.

Prima aniversare a creării Armatei Roșii a avut loc în 1919. Inițial s-a propus ca evenimentul să fie marcat în 17 februarie, când se făcea un an de la o operațiunea a gărzilor roșii lângă Pskov și Narva împotriva germanilor. În 1919, 17 februarie a fost luni, așa că bolșevicii au amânat sărbătoarea pentru duminică, 23 februarie, zi care ulterior a devenit oficială.

Până în 1946, URSS a sărbătorit în 23 februarie „Ziua Armatei Roșii”, ulterior, după reorganizările militare, sărbătoarea a fost redenumită în „Ziua Armatei Sovietice”, iar din 1995, autoritățile ruse au trecut la „Ziua Apărătorului Patriei”.