
Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sfântul Apostol Iacob, cel numit de Domnul „fiul tunetului”, fratele Sfântului Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu. S-a numărat printre primii 12 apostoli ai Lui Hristos și este cel care a încreștinat Spania și Portugalia, fiind considerat patronul spiritual al Peninsulei Iberice.
Sfântul Apostol lacov, alături de fratele său, Sfântul Ioan Evanghelistul, l-au părăsit pe tatăl lor, Zevedei, precum şi activitatea de pescar, pentru a-L urma pe Hristos. Evangheliile amintesc faptul că Apostolul Iacov a fost martor la Schimbarea la Față a Mântuitorului, de pe Muntele Tabor, dar şi la cele întâmplate în Grădina Ghetsimani, când Iisus a fost arestat, după trădarea lui Iuda.
După Cincizecime, Sfântul Apostol Iacov a predicat Evanghelia în mai multe locuri, ajungând până în Spania și Portugalia. Apoi, întorcându-se iarăşi la Ierusalim, „cu glas de tunet mustra pe necredincioşii evrei, arătându-le din dumnezeiasca Scriptură că Iisus Hristos este adevăratul Mesia”.
A fost prins și ucis prin decapitare la Ierusalim în anul 44 d.H, din ordinul regelui Herodes-Aggripa I și îngropat tot acolo.
La ocuparea Palestinei din anul 614 de către perși, relicvele lui Iacob cel Mare ar fi fost duse spre păstrare în Egipt, iar de aici, au fost duse în Spania.
Mormântul lui din Spania ar fi fost descoperit în jurul anilor 820-830. În sec. XI, după o serie de viziuni în formă de „stele” ale unor copii de păstori, în timpul nopții, pe o pășune. pe acel loc a fost construită renumita bazilică de pelerinaj de la Santiago de Compostela (în traducere „Sf. Iacob de pe Câmpul Stelelor”). Moaștele Sfântului Apostol Iacob se află până astăzi în cripta acestei Catedrale.