Creștinii ortodocși de stil vechi îl cinstesc, în 4 august, pe Sfântul Mucenic Foca, unul dintre cei mai populari sfinți prăznuiți în ultima lună de vară. Totuși, în lumea satului din întreg spațiul românesc, acest sfânt este asociat cu focul și pericolul de incendii, în virtutea similitudinii semantice, generând astfel o serie întreagă de superstiții, care nu au nimic în comun cu învățătura Bisericii.
Sfântul Foca a trăit în timpul împăratului Traian (98–117), în orașul Sinope, pe țărmul Mării Negre. Provenea dintr-o familie creștină, tatăl său, Pamfil, era constructor de corăbii, iar mama sa, Maria, era o femeie evlavioasă, de aceea, el s-a remarcat încă din tinerețe prin darul Duhului Sfânt. Potrivit Sinaxarului, Foca îi izgonea pe diavoli din oameni și vindeca numeroase boli trupești și sufletești. În timpul unei persecuții împotriva creștinilor, a fost arestat, torturat și, în cele din urmă, martirizat pentru credința sa. Trupul său a fost mutat mai târziu la Constantinopol, în jurul anului 403.
Deși nu este marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox, ziua de 4 august este cinstită cu grijă mai ales în sate. În tradiția populară, este cunoscută ca „Ziua lui Foca” sau „Foca cel cu focul”. Țăranii obișnuiau să stropească ogoarele și grajdurile cu agheasmă, să nu aprindă focul în gospodărie și să nu coacă pâine, pentru a nu atrage mânia cerească. Se crede că nerespectarea acestei zile poate aduce pagube sau vreme extremă.
Totuși, Biserica Ortodoxă atrage atenția că sfinții nu trebuie percepuți ca aducători de pedeapsă, iar superstițiile care însoțesc aceste sărbători nu fac parte din învățătura autentică a credinței. Cinstirea adevărată a sfinților se face prin rugăciune, participare la Sfânta Liturghie și fapte bune, nu prin teamă sau practici fără temei evanghelic.
