Președintele american Donald Trump a prezentat un plan amplu de pace pentru Fâșia Gaza, luni, în marja discuției purtate la Casa Albă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a spus că susține planul liderului SUA, potrivit AFP și BBC.
„Dacă Hamas acceptă această propunere, toți ostaticii vor fi eliberați în termen de 72 de ore și războiul se va încheia”, a afirmat Trump, calificând ziua drept „istorică”. El a avertizat însă că, dacă organizația respinge acordul, Israelul va continua operațiunile militare, cu sprijinul deplin al Statelor Unite.
Netanyahu a confirmat sprijinul pentru planul american, subliniind că acesta permite „atingerea obiectivelor militare”, inclusiv neutralizarea capacităților Hamas și garantarea că Gaza nu va mai reprezenta o amenințare pentru Israel.
Planul prevede transformarea Gazei într-o „zonă deradicalizată, liberă de terorism”, reconstrucția enclavei în beneficiul populației, încetarea operațiunilor militare și eliberarea treptată a deținuților palestinieni după predarea ostaticilor. Membrii Hamas care depun armele vor beneficia de amnistie, iar celor care vor să părăsească Gaza li se va asigura trecere sigură către state terțe. Ulterior, ajutorul umanitar urmează să fie distribuit sub supravegherea ONU și a altor organizații internaționale independente.
Conform planului, Gaza va fi administrată de un guvern de tranziție format din palestinieni și experți internaționali, sub supravegherea unui „Consiliu al Păcii”, condus de președintele SUA. Fostul premier britanic Tony Blair a fost menționat printre viitorii membri ai consiliului, el lăudând deja inițiativa drept „curajoasă și rezonabilă”.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a salutat planul și a cerut Hamas „să elibereze imediat toți ostaticii”. Potrivit agenției AP, premierul Qatarului și șeful serviciilor de informații egiptene au prezentat deja propunerea delegației Hamas, care o analizează „cu atenție”.
În cadrul conferinței, Netanyahu și-a cerut scuze Qatarului pentru moartea unui cetățean al acestui stat, ucis la Doha într-un atac aerian israelian asupra unei delegații Hamas, promițând că astfel de incidente nu se vor mai repeta.
Între timp, ambasadorul Palestinei la ONU, Riyad Mansour, a declarat că oficialii palestinieni sunt pregătiți să colaboreze cu administrația Trump și statele arabe pentru a pune capăt războiului.
„Să nu pierdem niciun minut și să aducem pacea justă în locul acestei realități insuportabile”, a spus el în Consiliul de Securitate.
Conflictul a început pe 7 octombrie 2023, când Hamas a atacat sudul Israelului, ucigând aproximativ 1200 de persoane și luând 251 de ostatici. În prezent, 48 de persoane sunt încă reținute, dintre care 20 ar fi în viață. Ofensiva israeliană declanșată ulterior a provocat moartea a peste 66.000 de palestinieni, potrivit ministerului sănătății din Gaza, controlat de Hamas.