Guvernul SUA intră în „shutdown” după eșecul negocierilor bugetare între democrați și republicani. Trump: „Multe lucruri bune pot rezulta din acest blocaj”

Statele Unite se confruntă cu o nouă criză bugetară după ce, miercuri, la miezul nopții, a expirat finanțarea federală, în lipsa unui acord între republicani și democrați asupra unui proiect de lege provizoriu. Este primul blocaj bugetar („shutdown”) de la începutul celui de-al doilea mandat Trump și cel mai tensionat din ultimele decenii, președintele amenințând cu reduceri masive în sectorul public.

Într-o declarație făcută marți la Casa Albă, președintele Donald Trump a avertizat că ar putea folosi închiderea guvernului pentru a lua măsuri „proaste” pentru democrați.

„Putem face lucruri în timpul acestui blocaj care sunt ireversibile, care îi afectează negativ și asupra cărora nu mai pot interveni, precum concedierea unui număr mare de angajați, eliminarea unor beneficii și tăierea unor programe pe care le susțin”, a spus Trump, adăugând că „multe lucruri bune” pot rezulta din oprirea activității guvernului.

Liderul de la Casa Albă a acuzat Partidul Democrat pentru eșecul negocierilor și a amenințat că va pedepsi formațiunea și alegătorii acesteia pe durata blocajului bugetar.

„Vom concedia o mulțime de oameni care vor fi foarte afectați. Și aceștia sunt democrați, vor fi democrați”, a declarat Trump reporterilor, în Biroul Oval.

În urma impasului, numeroase servicii considerate „neesențiale” – inclusiv publicarea unor date economice și aprobarea de împrumuturi pentru IMM-uri – sunt suspendate. Angajații din domenii esențiale, precum polițiștii, militarii sau controlorii de trafic aerian, vor continua să lucreze, dar fără salarii până la reluarea finanțării. Ajutoarele sociale și alocațiile pentru hrană rămân însă active.

Blocajul a survenit după ce Senatul a respins atât proiectul republican, care prelungea finanțarea până la 21 noiembrie, cât și varianta democrată, ce prevedea fonduri până la sfârșitul lui octombrie și o creștere a cheltuielilor pentru sănătate cu peste un trilion de dolari.

În replică, liderul democrat Chuck Schumer a acuzat republicanii că „aruncă America într-un shutdown în loc să rezolve criza din sănătate”, în timp ce republicanii au pus vina pe democrați, susținând că aceștia „satisfac baza lor de stânga” cu cereri nerealiste.

Este al 15-lea „shutdown” federal din 1980. Cel mai lung blocaj din istoria SUA a avut loc tot sub administrația Trump, între 2018 și 2019, și a durat 34 de zile.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...