
Astăzi, în prima zi de vară, copiii din întreaga lume au parte de o atenție specială. Ziua Internațională a Copilului este marcată atât în Republica Moldova, dar și în alte peste 50 de țări, iar cu această ocazie, oamenii sunt chemați să manifeste mai multă grijă față problemele și interesele celor mici.
În Republica Moldova, au loc mai multe evenimente cultural-distractive dedicate copiilor. Aceștia au ocazia să viziteze astăzi și Reședința de Stat din Condrița, unde se va desfășura, începând cu ora 11:00, „sărbătoarea copilăriei”, organizată de administrația prezidențială.
Astfel, pe întreg teritoriul complexului sunt amenajate mai multe zone tematice, unde cei mici au parte de gustări tradiționale gratuite, vor putea participa la ateliere educative, dar și să urmărească demonstrații ale salvatorilor și să învețe cum să acorde primul ajutor. De asemenea, special pentru au fost amenajate zone pentru jocuri și distracții, dar și pregătit un program artistic special.
Evenimente dedicate copiilor au loc și în toate sectoarele Capitalei, dar și în multe localități, unde administrațiile locale desfășoară activități tematice.
Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferinţa mondială pentru bunăstarea copiilor de la Geneva. Decizia instituirii unei zile pentru protecţia copiilor a fost adoptată de Federaţia Democratică Internaţională a Femeilor, în cadrul unei sesiuni speciale din noiembrie 1949, desfăşurată la Moscova. La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. 836 pentru a proclama o Zi Mondială a Copilului.
Pornind de la convingerea că trebuie acordată o atenţie deosebită copiilor, care reprezintă generaţia de mâine, Adunarea a recomandat, cu acest prilej, ca începând din 1956, în toate ţările să fie instituită o Zi Mondială a Copilului, pentru ca ea să fie marcată „ca o zi a fraternităţii şi înţelegerii între copiii de pretutindeni, a activităţilor dedicate promovării idealurilor şi obiectivelor Cartei şi bunăstării copiilor din toată lumea, pentru întărirea şi lărgirea eforturilor pe care Naţiunile Unite le fac în favoarea copiilor din întreaga lume.
Rezoluţia recomanda guvernelor statelor membre să instituie o astfel de zi, la data pe care o considerau de cuviinţă, deci nu neapărat 1 iunie, dată la care este sărbătorită Ziua Copilului în România. Organizaţia Naţiunilor Unite marchează această zi la 20 noiembrie, data la care au fost adoptate Declaraţia Drepturilor Copilului în 1959 şi Convenţia asupra Drepturilor Copilului, în 1989.