113 ani de la Tratatul de la București ce aducea României cea mai mare influență în Balcani. Cadrilaterul intra pentru trei decenii în componența Regatului

Acum 113 ani, în 10 august 1913, avea loc semnarea Tratatului de la București, documentul care a pus capăt celui de-al Doilea Război Balcanic și prin care România a obținut Dobrogea de Sud, cunoscută și sub numele de Cadrilater. Teritoriul a rămas în componența Regatului României timp de 27 de ani, până în 1940, când a fost cedat Bulgariei în urma Tratatului de la Craiova.

Povestea Cadrilaterului trebuie privită în contextul frământărilor din Balcani de la începutul secolului al XX-lea, al destrămării treptate a Imperiului Otoman și al competiției dintre statele din regiune pentru teritorii și influență.

De la Dobrogea de Nord la Cadrilater

În 1878, în urma războiului ruso-româno-turc, cunoscut și ca Războiul de Independență, și a Tratatului de la Berlin, România a primit Dobrogea de Nord, teritoriu care fusese până atunci sub administrația Imperiului Otoman timp de mai bine de patru secole. Era prima extindere teritorială importantă a României spre Marea Neagră și Dunăre.

Cei 35 de ani care au urmat au fost marcați de consolidarea administrației românești în Dobrogea și de transformarea provinciei într-o zonă importantă pentru Regat.

Situația din Balcani avea însă să se schimbe radical începând cu 1912, când Bulgaria, Serbia, Grecia și Muntenegru au format o alianță împotriva Imperiului Otoman. Primul Război Balcanic s-a încheiat cu înfrângerea otomanilor și cu pierderea unei mari părți a teritoriilor acestora din Europa.

Victoria aliaților a generat însă imediat dispute între foștii parteneri. Bulgaria, nemulțumită de împărțirea teritoriilor cucerite, a atacat Serbia și Grecia în iunie 1913, declanșând cel de-al Doilea Război Balcanic.

România a intervenit în conflict în iulie 1913, trecând Dunărea și înaintând spre sud. Armata română a ajuns în apropierea Sofiei, iar Bulgaria, confruntată simultan cu Serbia, Grecia, Muntenegru și Imperiul Otoman, a fost nevoită să accepte negocierile de pace.

10 august 1913 – Tratatul care a adus Cadrilaterul României

Negocierile s-au desfășurat la București, iar la 10 august 1913 a fost semnat tratatul de pace dintre Bulgaria, România, Serbia, Muntenegru și Grecia. Documentul a stabilit noile frontiere din Balcani și a consfințit victoria diplomatică a României. Bulgaria a cedat României Dobrogea de Sud, teritoriu cunoscut ulterior drept Cadrilater.

Noua frontieră româno-bulgară pornea de pe Dunăre, în apropiere de Turtucaia, și ajungea la Marea Neagră, la sud de Balcic. În teritoriul intrat sub administrația românească se aflau localități importante precum Silistra, Turtucaia și Balcic.

Cadrilaterul avea 7.000 de kilometri pătrați și peste 250 de mii de locuitori, în funcție de sursa și metodologia de calcul folosită. Populația era eterogenă, fiind formată în principal din turci, tătari și bulgari, alături de alte comunități.

Pentru România, dobândirea teritoriului avea și o justificare strategică: Bucureștiul urmărea consolidarea frontierei Dobrogei și îndepărtarea acesteia de presiunea militară bulgară. Succesul din 1913 a fost considerat unul dintre marile momente diplomatice ale României de dinaintea Primului Război Mondial. Pentru câteva săptămâni, Bucureștiul a devenit centrul negocierilor europene, iar Tratatul de la București a fost unul dintre puținele tratate importante ale epocii negociate fără participarea directă a marilor puteri.

Cadrilaterul românesc: administrație, colonizare și tensiuni

După anexare, statul român a început integrarea administrativă a provinciei și a încercat să-i schimbe treptat structura demografică.

În perioada interbelică, autoritățile române au încurajat colonizarea Cadrilaterului cu populație românească, în special cu aromâni veniți din Balcani, dar și cu alte grupuri de coloniști. Unul dintre cele mai importante programe s-a desfășurat între 1926 și 1932.

Potrivit datelor citate în lucrările istorice, în această perioadă au fost colonizate și împroprietărite în Cadrilater aproximativ 6.553 de familii, însumând circa 33.000 de persoane.

Pentru București, colonizarea avea atât o componentă economică, prin valorificarea terenurilor agricole, cât și una strategică și demografică: consolidarea administrației românești într-un teritoriu în care populația bulgară și turcă rămânea numeroasă.

Procesul nu a fost însă lipsit de tensiuni. Revendicările Bulgariei asupra Dobrogei de Sud au rămas active, iar în perioada interbelică în regiune au avut loc conflicte și acțiuni ale organizațiilor bulgare, inclusiv atacuri ale comitagiilor asupra unor așezări și coloniști. Astfel, ceea ce Bucureștiul considera o consolidare strategică a frontierei a devenit pentru Sofia unul dintre principalele motive de revanșă.

1940: sfârșitul administrației românești

Situația geopolitică a Europei s-a schimbat însă dramatic în 1940. România, izolată diplomatic și presată de Germania și Uniunea Sovietică, a fost obligată să accepte pierderi teritoriale importante.

În cazul Cadrilaterului, negocierile cu Bulgaria au început la Craiova la 19 august 1940. Sofia cerea revenirea Dobrogei de Sud în componența Bulgariei, iar Bucureștiul, aflat într-o poziție internațională extrem de dificilă, nu mai dispunea de mijloacele politice și militare pentru a menține teritoriul.

La 7 septembrie 1940 a fost semnat Tratatul de la Craiova, prin care România a cedat Bulgariei întregul Cadrilater.

Tratatul prevedea și schimbul de populație dintre cele două state. Românii și aromânii colonizați în Dobrogea de Sud au fost strămutați în România, în timp ce o mare parte a populației bulgare din Dobrogea de Nord a fost transferată în Bulgaria. La 13 septembrie 1940, Ion Antonescu a ratificat tratatul.

Astfel, după 27 de ani de administrație românească, Cadrilaterul a revenit Bulgariei. Cei 27 de ani în care Dobrogea de Sud s-a aflat în componența României reprezintă unul dintre episoadele controversate ale istoriei moderne românești și balcanice.

Pentru România, anexarea din 1913 a însemnat extinderea teritorială și consolidarea strategică a Dobrogei. Pentru Bulgaria, pierderea Cadrilaterului a devenit însă un simbol al revanșei naționale și unul dintre principalele obiective ale politicii sale externe în perioada interbelică. În același timp, politicile de colonizare și schimbările demografice inițiate de statul român au modificat structura regiunii, în timp ce comunitățile bulgare și turce au rămas o componentă importantă a populației.

La 10 august 1913, Tratatul de la București a redesenat pentru câteva decenii harta Dobrogei. La 7 septembrie 1940, Tratatul de la Craiova avea să o redeseneze din nou.