12 ani de detenție pentru un tânăr care a refuzat să facă parte din „armata transnistreană”. Promo-LEX cere intervenția Chișinăului

Asociația Promo-LEX cere intervenția urgentă a autorităților de la Chișinău pentru eliberarea lui Emilian Ceban, un tânăr din Grigoriopol condamnat de structurile separatiste de la Tiraspol la 12 ani de detenție pentru presupusă „trădare de patrie”, după ce ar fi refuzat să semneze un contract militar pe 10 ani cu structurile paramilitare ilegale din regiunea transnistreană.

Emilian Ceban a fost reținut ilegal în 2022, la vârsta de 18 ani, fiind acuzat că ar fi transmis „informații secrete” despre așa-numita „armată transnistreană” și Grupul Operativ al Trupelor Ruse către serviciile secrete britanice. Promo-LEX susține însă că dosarul ar fi fost fabricat după ce tânărul și-a exprimat intenția de a părăsi structurile paramilitare și de a se muta pe malul drept al Nistrului pentru a-și continua studiile.

Organizația afirmă că așa-numitele acuzații se bazează pe transmiterea unei fotografii cu un vehicul pentru transportul combustibilului unei persoane care pretindea că este jurnalist, dar care ar fi fost, în realitate, reprezentant al așa-numitului „MGB” de la Tiraspol. De asemenea, Promo-LEX precizează că tânărul nu ar fi avut acces la informații secrete.

Potrivit sursei, procesul s-a desfășurat cu ușile închise, iar Emilian Ceban nu a avut acces la un avocat independent și nici posibilitatea de a comunica cu familia timp de o lună după reținere. Astăzi, la 22 de ani, acesta se află de aproape patru ani în detenție ilegală.

Promo-LEX atrage atenția și asupra condițiilor în care este deținut tânărul, invocând lipsa accesului la servicii medicale și medicamente, alimentație precară, întreruperi frecvente ale apei și energiei electrice, precum și presiuni psihologice constante.

Într-o adresare transmisă președintelui Maia Sandu, premierului Alexandru Munteanu și vicepremierului pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, organizația solicită ca acest caz să fie inclus în dialogul cu partenerii internaționali și cu Tiraspolul, să fie cerut accesul OSCE pentru verificarea stării de sănătate a lui Emilian Ceban și ca eventualele măsuri de sprijin economic sau energetic pentru regiunea transnistreană să fie condiționate de respectarea drepturilor omului și eliberarea persoanelor deținute ilegal.

Promo-LEX consideră că acest caz este parte a unui fenomen mai amplu de militarizare a copiilor și tinerilor din regiunea transnistreană și avertizează că refuzul de a continua activitatea în structurile paramilitare ilegale poate atrage intimidări și represalii.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...