Astăzi se împlinesc 12 ani de la decizia Curții Constituționale privind recunoașterea limbii române ca fiind, de fapt, limba oficială a statului Republica Moldova, în pofida articolului 13 din Constituție, care o numea „moldovenească”. Cu acest prilej, fostul președinte al Curții de la acea vreme, Alexandru Tănase, a publicat un mesaj amplu în care reconstituie contextul, mizele și consecințele juridice și identitare ale hotărârii din 5 decembrie 2013.
Tănase numește acea intervenție un „act de restituire constituțională și de eliberare identitară”, subliniind că impactul ei depășește cu mult sfera juridico-lingvistică.
„La 12 ani distanță devine tot mai limpede că nu ne aflăm în fața unei simple spețe de ordin juridico-lingvistic. Ne aflăm, în realitate, în fața unuia dintre cele mai importante exerciții de restituire constituțională și de reintegrare a adevărului istoric în arhitectura normativă identitară a Republicii Moldova”, scrie Alexandru Tănase.
Fostul președinte al Curții Constituționale menționează că a considerat implicarea sa în acea hotărâre drept „o datorie de conștiință”.
„Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit șansa să îmi aduc contribuția la această decizie istorică, o datorie de conștiință față de generațiile care au apărat adevărul limbii române mult înainte ca acesta să poată fi rostit liber în fața unei Curți”, notează autorul.
Tănase a ținut să explice, încă o dată, fundamentul juridic al deciziei din 2013, subliniind caracterul originar și imuabil al Declarației de Independență.
„Curtea a stabilit, fără echivoc, că Declarația de Independență nu poate fi privită ca un simplu document istoric, ci ca o normă constituțională originară, imuabilă, care prevalează în caz de contradicție asupra textului ulterior al Constituției. Iar în cazul limbii de stat, contradicția era flagrantă. Declarația de Independență spune limpede: limba de stat este română. Punct”, subliniază fostul președinte al CC.
Mai mult, el califică hotărârea drept „un act de igienă constituțională”, deoarece a eliminat o formulare „infectată ideologic” din perioada sovietică.
„Termenul limba moldovenească, impus brutal în anii ’40, nu era nici inofensiv și nici nevinovat: era o unealtă de deznaționalizare. (…) Restabilirea denumirii corecte a limbii a fost o reparație morală pentru toți cei care au luptat pentru păstrarea ființei românești. De la profesorii persecutați în perioada sovietică, la miile de cetățeni care au cerut în stradă limbă, alfabet, istorie”, a adăugat Alexandru Tănase.
În altă ordine de idei, el subliniază și dimensiunea geopolitică și civilizațională a recunoașterii limbii române.
„A recunoaște limba română ca limbă de stat înseamnă a recunoaște apartenența Republicii Moldova la spațiul cultural și civilizațional românesc și european. (…) A fost un act de curaj constituțional, un moment de claritate morală și de întoarcere la sine. Nu ne-a rezolvat toate problemele, dar ne-a spus cine suntem”, concluzionează Alexandru Tănase.
