143 de ani de la nașterea lui Aurel Vlaicu, inventator și primul pilot al Armatei Române, declarat erou al națiunii

Acum 143 de ani se năștea pionierul aviației românești Aurel Vlaicu, renumitul inventator și primul pilot care a zburat cu un avion conceput în România. A fost primul pilot al Armatei Române, care în vara anului 1910, la doar 27 de ani, a efectuat primul zbor cu propriul avion realizat în România, zbor care a avut loc pe Dealul Cotrocenilor, în București. Presa vremii scria că acesta a fost primul „avion național” realizat de un român pe pământul României. Deși n-a zburat decât vreo 50 de metri la o înălțime de 3-4 metri, Vlaicu s-a remarcat la nivel național și internațional.

Prin această realizare aeronautică, România a devenit a treia țară din lume, după Statele Unite ale și Franța, pe teritoriul căreia s-a zburat cu un aparat original, inventat, construit și pilotat de un fiu al țării respective.

În general, istoria aeronauticii i-a consacrat lui Aurel Vlaicu, care a murit la doar 31 de ani într-un accident aviatic, un loc bine meritat în rândul pionierilor aviației române și mondiale. În decurs de doar patru ani a realizat un planor și trei avioane cu solușii constructive de avangardă.

Aurel Vlaicu fost primul inventator din lume care a introdus inelul protector de răcire în jurul motorului. A perfecționat aripa cu profil variabil inventată de Traian Vuia, introducând un reductor între motor și elice. A utilizat un tren de aterizare pe roți independente, frână pe roți.

Nu este lipsit de importanță faptul că inginerul aviator Aurel Vlaicu a participat în vara anului 1913, în Bulgaria, la cel de-al Doilea Război Balcanic cu avionul „A. Vlaicu nr. 2”, executând recunoșteri aeriene în folosul armatei române.

Numele inginerului aviator Aurel Vlaicu simbolizează începuturile aviației militare românești, dar și savantul care și-a pus întreaga creație în vederea realizării României Mari.

Aurel Vlaicu s-a născut în 19 noiembrie 1882, în județul Hunedoara, Transilvania, atunci parte a Imperiului Austro-Ungar. După absolvirea claselor primare la școala din localitatea natală, a continuat studiile gimnaziale la Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăștie, unde se preda doar în maghiară, și a terminat studiile preuniversitare la Liceul German din Sibiu, unde a susținut și examenul de bacalaureat, în toamna anului 1902.

Cu toate că dispunea de posibilități materiale foarte modeste, Aurel Vlaicu a dorit nespus să-şi continue studiile pentru a se perfecționa în domeniul construirii aparatelor de zburat. După ce a studiat două semestre la Universitatea din Budapesta, văzând că aici nu sunt condiții pentru realizarea visului său – o mașină zburătoare –, s-a înscris în toamna anului 1903 la Ludwig Maximilians Universität din München, pe care a absolvit-o în anul 1907, obținând diploma de inginer.

Revenit, la sfârșitul anului 1908, în comuna natală, Aurel Vlaicu a reușit să realizeze planorul „A. Vlaicu 1909”, aparat cu care a efectuat o serie de zboruri demonstrative, la unul dintre ele luând-o şi pe sora sa mai mică, Valeria, care a devenit astfel una dintre primele femei din lume care a zburat cu planorul.

Întrucât posibilitățile materiale ale familiei și ale prietenilor săi din Ardeal erau reduse şi nu puteau face față necesităților impuse de construirea unei mașini zburătoare, sfătuit de Octavian Goga, la 24 octombrie 1909, Aurel Vlaicu a venit la București cu speranța că în Regat va găsi sprijinul necesar pentru realizarea avionului conceput de el. În zilele de 11 și 20 octombrie 1909 a efectuat, în fața unei comisii oficiale, condusă de Spiru Haret, ministrul Instrucțiunii Publice, o serie de demonstrații cu aeromodelul conceput de el.

Drept urmare, la 2 noiembrie 1909, Aurel Vlaicu a fost angajat ca inginer diurnist în cadrul Arsenalului Armatei. I-a fost pus la dispoziție un atelier cu sculele şi lucrătorii necesari pentru construirea avionului, 2.000 de lei pentru achiziționarea materialelor necesare şi, la Paris, a fost comandat un motor rotativ tip Gnôme de 50 CP.

În vara anului 1913, Aurel Vlaicu a participat ca voluntar la cel de-al Doilea Război Balcanic, fiind asimilat gradului de căpitan (fără gradație), executând mai multe zboruri de recunoaștere deasupra Bulgariei, fapt pentru care a fost propus să fie decorat. După cum putem remarca, Aurel Vlaicu obținea succese în toate direcțiile. Mai rămânea o singură năzuință de împlinit ca să se poată declara pe deplin mulțumit: stabilirea unei punți aeriene între românii de pe ambele părți ale munților Carpați. Sâmbătă, 13 septembrie 1913, Aurel Vlaicu s-a hotărât să facă și această încercare temerară, mai ales că deja mai mulți piloți își manifestaseră intenția de a realiza un zbor peste Carpați. În acea zi fatidică, Aurel Vlaicu a decolat, la ora 15 și 20 de minute, pentru ultimul său zbor. A fost zborul lui spre infinit. Deasupra localității Bănești, județul Prahova, după ce s-a oprit pentru o alimentare la Ploiești, aeroplanul său l-a trădat și s-a prăbușit. Cauzele exacte nu au fost stabilite. Se presupune că ar fi fost o eroare tehnică, alții susțin însă că Aurel Vlaicu ar fi suferit un atac de cord.

În 17 septembrie 1913, însoțit, pe străzile pavoazate cu drapele tricolore îndoliate ale Bucureștilor, de credinciosul său aeroplan A. Vlaicu Nr. 1, scos special din hangarele armatei pentru acest ceremonial, precum și de o mulțime imensă, venită să omagieze pe acest adevărat erou național al aeronauticii române, trupul lui Aurel Vlaicu a fost dus la Cimitirul Bellu și înhumat în parcela de onoare.