15 iunie, ziua în care a încetat din viață jurnalistul, scriitorul și poetul Mihai Eminescu. Se fac 135 de ani de la moartea marelui om cultură

Acum 135 de ani, în data de 15 iunie 1889, s-a stins din viață, la doar 39 de ani, Luceafărul poeziei românești, marele gânditor și gazetar Mihai Eminescu. Poetul este unanim considerat cel mai proeminent reprezentant al Literaturii Române, iar scrierile sale rămân, în continuare, de o actualitate uluitoare.

Mihai Eminescu și-a dat ultima suflare în Casa de sănătate a medicului Alexandru Suțu din București, fiind înmormântat două zile mai târziu la Cimitirul Bellu din capitala României.

Moartea sa a fost cauzată, cel mai probabil, de o intoxicație cu mercur. Chiar și după 135 de ani, moartea sa rămâne un subiect controversat dezbătut pe larg de eminescologi, mulți dintre care consideră că poetul nu a decedat în condiții firești, ci că a fost asasinat de adversarii săi ideologici.

La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota în jurnalul său: „Astăzi a murit Eminescu, în institutul de alienați, de o embolie. Luceafărul poeziei românești, poetul nepereche…”.

Unul dintre cei mai mari români murea „în cea din urmă mizerie”, după cum anunța sora sa, Harietta.

Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-au ocupat de Eminescu, nota în unul din jurnalele sale: „Oricum ar fi, sfârșitul total nu părea iminent, căci el se nutrea bine, dormea și puterile se susțineau cu destulă vigoare. Un accident (Eminescu a fost lovit în cap cu o piatră de către un pacient nebun), însă de mică importanță, a agravat starea patologică a cordului și a accelerat moartea”.

Tot medicul Tomescu nota după autopsie: „Eminescu n-a fost sifilitic… Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce și intensă a facultăților sale intelectuale”.

Mihai Eminescu s-a născut în data de 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiind cel de-al șaptelea copil, din cei 11, ai căminarului Gheorghe și ai Ralucăi Eminovici.

Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi în casa părintească de la Ipoteşti, iar la Cernăuţi a urmat şcoala şi liceul german. Între 1869 şi 1874, a fost student la Viena şi Berlin, ca „auditor extraordinar” la Facultatea de Filozofie și Drept din Viena şi ca bursier al asociaţiei culturale Junimea, la Berlin.

S-a întors în ţară în 1875, a fost director al Bibliotecii Centrale şi profesor suplinitor, redactor la ziarul Curierul de Iaşi, a continuat să publice în Convorbiri literare, iar Titu Maiorescu, ministrul Învătământului, l-a apreciat şi ajutat să primească un post de revizor şcolar pentru județele Iaşi şi Vaslui.

Din 1877, s-a mutat la Bucureşti şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator, unde a avut o activitate publicistică excepțională, care i-a ruinat însă sănătatea.