Now Reading: 154 de ani de la moartea lui Avram Iancu, „Crăișorul Munților” care a luptat pentru libertățile românilor ardeleni
- 01
154 de ani de la moartea lui Avram Iancu, „Crăișorul Munților” care a luptat pentru libertățile românilor ardeleni
154 de ani de la moartea lui Avram Iancu, „Crăișorul Munților” care a luptat pentru libertățile românilor ardeleni
Românii îi aduc azi un omagiu revoluționarului Avram Iancu, supranumit și „Crăișorul Munților, care la Revoluția din 1848-1849 a luptat pentru libertățile românilor ardeleni în contextul în care Regatul Ungariei se pregătea să instaureze administrare directă în Transilvania, fără politici pentru respectarea drepturilor românilor. Acum 154 de ani, în 10 septembrie 1872, Avram Iancu se stingea la vârsta de 48 de ani.
Avram Iancu era fiul unui jude domenial, adică administrator fiscal, o funcţie importantă pe plan local la vremea aceea. Situația materială mult superioară majorității românilor i-a permis să urmeze școli la Abrud și Cluj. După ce a urmat dreptul la Cluj, a fost cancelist, adică funcționar subordonat protonotarului, la Tabla regească din Târgu Mureș, o instanță superioară de judecată din Transilvania. Cancelistul urma de fapt o perioadă de practică în sistemul judecătoresc necesară pentru pregătirea examenului de avocat. La 24 de ani, în primăvara anului 1848, a luat deja examenul de avocat.
Implicat în revoluția de la 1848, a fost conducătorul de fapt al Țării Moților, supranumit „Crăișorul Munților”, din anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare.
Românii s-au opus revoluției maghiare deoarece guvernul revoluționar a decis unirea Transilvaniei cu Ungaria și mai ales, pentru că nu a adoptat o politică democratică față de minorități. Lipsa unui program coerent de recunoaștere a minorităților naționale în noua Ungarie a determinat reacția românilor.
În toamna anului 1848, acolo unde a fost posibil, românii au schimbat regimul revoluționar maghiar cu unul românesc. Nu au permis ungurilor să instaureze o administrație ungurească în Munții Apuseni, singura regiune din Transilvania ce a rezistat presiunii militare maghiare. Românii s-au organizat după principiile autoguvernării, și-au înarmat propria armată, adică au apelat în parte la instrumentarul general revoluționar.
În 1848, Iancu nu se implică prin discursuri incitante la adunările românilor. Deși încă observator inactiv în comparație cu alți colegi ai săi canceliști, era considerat un potențial pericol de către autorități, probabil datorită pregătirii sale juridice și relațiilor sale cu ceilalți lideri români.
Avram Iancu s-a remarcat cu ocazia organizării primei adunări a românilor la Blaj, în 30 aprilie 1848. Discursul său a fost moderat, îndemnându-i pe români să își îndeplinească sarcinile iobăgești cu punctualitate până când Dieta Transilvaniei urma să decidă ameliorarea situației țăranilor. Dacă în privința transformărilor sociale promovate de revoluție a fost mai rezervat, Iancu a avut o atitudine fermă față de drepturile politice ale românilor, scrie istoricul român Marius Diaconescu.
Constrâns de situația militară, împăratul a acceptat unirea Transilvaniei cu Ungaria și a subordonat toată armata din Transilvania, inclusiv regimentele românești, noilor autorități. În Munții Apuseni moţii s-au organizat militar sub conducerea lui Avram Iancu, devenind astfel al treilea centru de putere românească în Transilvania, alături de regimentele grănicerești.
După ocuparea Transilvaniei de către armata maghiară, structurile politice ale românilor au fost desființate. O parte a liderilor români au fost uciși, iar alții s-au refugiat împreună cu armata austriacă peste munți, în Țara Românească. Doar regiunea Munților Apuseni a rămas sub autoritate românească, nefiind cucerită de unguri. Moții înarmați, organizați sub conducerea lui Avram Iancu, au reușit să reziste.
După ce revoluția maghiară fost înfrântă cu ajutorul Rusiei, trupele românești din Apuseni au fost dezarmate. Iancu a stat mai multe luni la Viena în 1849. Așteptările sale față de răsplata împăratului pentru ajutorul dat de românii ardeleni armatei austriece împotriva ungurilor au fost mult mai mari decât putea să ofere Casa imperială.
În 1852, împăratul Franz Josef a efectuat o vizită în Transilvania, inclusiv în Țara Moților unde trebuia să se vadă și cu Avram Iancu, însă, din motive neclare, întâlnirea nu a mai avut loc. Cu altă ocazie, împăratul a vrut să îl decoreze pentru meritele din timpul războiului cu revoluționarii maghiari. Avram Iancu, nemulțumit că nu s-au respectat promisiunile făcute românilor, a refuzat să primească decorația.
Dezamăgit de nerespectarea promisiunilor făcute de austrieci în timpul contrarevoluției, Iancu nu s-a implicat în viața politică, deși anumite oportunități au apărut pentru români după 1851. Abil în organizarea militară și bun orator, în ciuda pregătirii sale juridice, Iancu nu excela ca politician și diplomat.
După încheierea agitațiilor postrevoluționare, Avram Iancu a profesat o vreme ca avocat. Sfârșitul vieții sale este obscur. Se spune despre el că în ultimii ani de viață perinda prin cârciumi într-o fază dificilă de alienare mintală. Era tratat cu respect de contemporani, fiind considerat un simbol al revoluției și al luptei naționale românești.
Autoritățile nu au încetat să îl monitorizeze și să îi urmărească acțiunile cu mare atenție, mai ales din pricina potențialului de a provoca agitații publice. La moartea sa, în 10 septembrie 1872, la Hunedoara, poliția secretă maghiară a avut ordine clare de la Budapesta să se infiltreze printre oamenii care îl conduc pe ultimul drum, pentru a urmări starea de spirit a românilor. Erau vizați liderii politici români și oaspeții de peste Carpați. Ungurii erau conștienți de valoarea titanului printre românii ardeleni. Chiar decedat, Avram Iancu le dădea fiori ungurilor.
