176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, poetul și gânditorul dedicat reîntregirii Neamului

Acum 176 de ani, în 15 ianuarie 1850, la Botoșani, se năștea poetul, marele gânditor și publicist Mihai Eminescu. Este unanim considerat cel mai proeminent reprezentant al Literaturii Române, iar scrierile sale rămân, în continuare, de o actualitate uluitoare.

S-a născut în familia lui Gheorghe și a Ralucăi Eminovici, fiind al șaptelea din cei 10 copii. A copilărit la Ipotești, iar din 1860 până în 1863, a urmat cursurile Liceului german din Cernăuţi. La 14 ani s-a angajat copist la Tribunalul din Botoşani, iar din 1865 a devenit custode al bibliotecii profesorului său, Aron Pumnul.

După moartea lui Aron Pumnul, tânărul Mihai, care încă purta numele Eminovici, a plecat în Transilvania, la Blaj și Sibiu, unde și-a continuat studiile liceale. A ajuns apoi la București, urmând mai multe trupe de teatru și ajuns sufleur la Teatrul Național din București.

În perioada 1869-1872 a fost la Facultatea de Filosofie de la Viena, unde a audiat cursuri de filosofie, drept, economie politică, filologie romanică, matematică, anatomie, fizică, astronomie. Acolo a făcut parte din societățile literare „România” şi „România jună”. Tot la Viena l-a cunoscut pe Ioan Slavici, care era student la Drept. În 1872 o cunoaște, la Viena, pe Veronica Micle, cea care a devenit apoi marea lui iubire.

Primele încercări de poezie ale lui Mihai Eminescu datează din ianuarie 1866, când a debutat cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care a semnat-o M. Eminovici, care era închinată memoriei profesorului său.

Tot în 1866 a început să colaboreze la revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, care l-a descoperit şi l-a încurajat pe cel care avea să devină marele poet al românilor. În 1870 a început să colaboreze la revista ieșeană „Convorbiri literare”. Eminescu s-a stabilit la Iași și a început să frecventeze ședințele junimiștilor, unde își citea lucrările. Diversitatea, profunzimea și expresia artistică a liricii eminesciene au fost remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al „Junimii”.

În acelaşi an, Mihai Eminescu a intrat în publicistică. Îndemnat de Titu Maiorescu, care la acea vreme era ministrul Cultelor, să-şi completeze studiile, a plecat la Berlin, unde a studiat, între anii 1872-1874, cursuri de filosofie, istorie, limba sanscrită și mitologie comparată, geografie, etnografie, istoria științei și altele. După ce a revenit în țară, a lucrat ca director al Bibliotecii Centrale din Iaşi (1874). În această perioadă l-a cunoscut pe Ion Creangă, care i-a devenit prieten.

Activitatea cea mai bogată a avut-o în redacția ziarului „Timpul”, publicație care a apărut pentru prima dată la Bucureşti, în martie 1876 și preluată peste un an de Titu Maiorescu. În 1877, o telegramă trimisă de Maiorescu îi comunica poetului oferta de a intra în redacția publicației conservatoare din București. Evenimentul marchează un moment de răscruce în cariera jurnalistică a acestuia. Aici desfășoară vreme de şase ani cea mai intensă activitate publicistică.

În februarie 1880, Eminescu este numit redactor-șef, funcție pe care o va ocupa până la sfârșitul anului 1881, când devine responsabil cu paginile de politică. Multe din articolele publicate de Eminescu erau semnate cu pseudonime. Numele lui Eminescu a apărut pentru prima oară în paginile „Timpului” în septembrie 1877. În 1881 începe să polemizeze cu ziarul liberal „Românul”, pe tema situației românilor din Imperiul Austro-Ungar.

Independența de gândire a lui Eminescu și refuzul lui de a se înrola ideologic au dus la înlăturarea sa de la conducerea ziarului, la sfârșitul anului 1881. Eminescu rămâne angajat al redacţiei, scriind trei articole pe săptămână. Ziarul „Timpul” și-a încetat apariția în martie 1884.

Primul și singurul volum de poezii tipărit în timpul vieţii lui M. Eminescu a apărut în decembrie 1883, purtând titlul „Poesii” și fiind tipărit cu sprijinul lui Titu Maiorescu, cel care a îngrijit această primă ediție a poeziilor eminesciene.

În 1883, când avea doar 33 de ani, poetul a fost lovit ca din senin, spun specialiştii, de o alienare. Mai precis, avea mai multe crize, acuza dureri de cap, insomnii și chiar avea deliruri. A fost internat la sfârşitul lunii iunie a anului 1883 în sanatoriul doctorului Suțu din București. În octombrie 1883, este trimis de urgență cu fonduri strânse de Titu Maiorescu, la tratament la Viena.  

În ultimii șase ani ai vieții sale, poetul s-a plimbat mai mult prin sanatorii, cu perioade de revenire, în care părea același Mihai Eminescu, pe care îl cunoșteau contemporanii săi înainte de momentul din 1883. După sosirea din Viena, a stat și la Bucureşti, și la Iaşi, fiind internat din nou la Socola, dar și la Mănăstirea Neamțului.

În noiembrie 1888, Eminescu începe să colaboreze la „România liberă”. De la „România liberă”, Eminescu trece la „Fântâna Blanduziei”, unde colaborează în decembrie 1888 și în ianuarie 1889.

În 1887, pentru o perioadă, s-a stabilit la Botoșani, la sora sa Henrieta. În iulie, același an, a plecat pentru tratament la băile din Hall, în Austria. La întoarcere, s-a mutat în București, însoțit de Veronica Micle. Grav bolnav, Mihai Eminescu a murit la 15 iunie 1889, la București, în sanatoriul doctorului Alexandru Suțu. Cauza oficială a decesului este o posibilă intoxicație cu mercur, tratament frecvent în acea epocă, însă moartea sa continuă să ridice multe semne de întrebare. Două zile mai târziu, în 17 iunie, a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.

Precizăm, în 1883 Mihai Eminescu a fost ales membru al Societății Presei Române, condusă de B.P. Hasdeu. La 28 octombrie 1948 devine membru de onoare post-mortem al Academiei Române.