Cinci ani de la moartea scriitorului și poetului Nicolae Dabija, figură marcantă a culturii românești contemporane

Acum cinci ani, în 12 martie 2021, s-a stins din viață publicistul și scriitorul Nicolae Dabija, o figură marcantă a culturii românești contemporane și fost deputat în primul Parlament al R. Moldova, semnatar al Declarației de Independență. Poetul a murit la vârsta de 72 de ani în urma unor complicații provocate de Covid.

Nicolae Dabija s-a născut în 15 iulie 1948 în satul Codreni, raionul Cimișlia. A fost scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române, din 2003, și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, din 2012, fiind autor a peste 80 de volume de poezie, proză și eseuri.

A absolvit, în 1972, Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. În 1975, a debutat cu volumul de versuri „Ochiul al treilea”, urmat de cărțile de poezie „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”, „Aripă sub cămașă“, „Lacrima care vede”. În ultimii ani de viață a editat trei cărți de proză. Romanul său „Tema pentru acasă” (2009) ajungând la cea de-a opta ediție, cu peste 60 de mii de exemplare vândute.

Din 1986, Nicolae Dabija a fost redactor-șef al săptămânalului „Literatura și Arta”. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990-1994, 1998-2001), semnatar al Declarației de Independență. A fost președintele Asociației Oamenilor de Știință, Cultură și Artă, membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere cu sediul la Paris.

Nicolae Dabija a fost laureat al numeroase premii și distincții naționale și internaționale pentru creația și opera sa: „Ordinul Republicii”, Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste, Premiul „Giacommo Leopardi” al Centrului Mondial al Poeziei din Recanati, Premiul Internațional de Poezie „Umberto Mastroiani”, oferit la Fantana i Liri, Marele Premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internațional de Poezie de la Havana etc.

Din 1986, Nicolae Dabija a fost redactor-șef al săptămânalului „Literatura și Arta”, publicație care în perioada sa de glorie depășea tirajul de 260 mii de exemplare. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova (legislaturile 1990-1994, 1998-2001), contribuind la promovarea unor legi istorice, precum Declarația de Independență a Republicii Moldova, legile despre Tricolorul în calitate de Drapel de Stat, despre Stema de Stat și Imnul de Stat al Republicii Moldova.

În anul 2005 a fost ales președinte al Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova, organizație neguvernamentală de cultură și drept, la care au aderat peste 150 de organizații culturale, uniuni de creație, asociații neguvernamentale. De asemenea, din anul 2016, a fost președinte al Mișcării „Sfatul Țării-2”, asociație nonguvernamentală care și-a propus întregirea națiunii române.

La sfârșitul anului 2024, autoritățile au anunțat că pregătesc realizarea unui bust al regretatului poet Nicolae Dabija, care să fie inaugurat pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare”.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...