
Astăzi se împlinește un an de la moartea omului de cultură și scriitorului basarabean Vladimir Beșleagă. Cunoscutul eseist și romancier s-a stins din viață în 25 februarie 2025, la vârsta de 93 de ani.
Scriitorul a fost înmormânat în 28 februarie 2025, care a fost declarată zi de doliu în R. Moldova, în semn de omagiu pentru contribuția sa la cultura și literatura națională.
Vladimir Beșleagă s-a născut în 25 iulie 1931, în satul Mălăiești, Grigoriopol, în stânga Nistrului. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, promoția 1955. A făcut doctorantura la aceeași instituție, având ca temă de studiu „Liviu Rebreanu, romancier”. A debutat în 1963, cu culegerea de nuvele „La Fântâna Leahului”. În 1966, publică romanul „Zbor frânt”, considerat unul dintre cele mai importante romane ale literaturii române din Basarabia din secolul al XX-lea.
A activat la publicaţiile „Chipăruș”, „Cultura Moldovei”, „Tinerimea Moldovei” și a fost redactor-șef adjunct la revista „Nistru” (1977-1982).
În 1969-1970, scrie poemul epic „Noaptea a treia”, publicat însă abia în 1988 cu titlul „Viaţa şi moartea nefericitului Filimon sau Anevoioasa cale a cunoaşterii de sine”.
Urmează alte romane: „Acasă” (1976), „Ignat şi Ana” (1979), „Durere” (1979), „Sânge pe zăpadă” (1985; primul dintr-o trilogie consacrată lui Miron Costin), „Cumplite vremi” (volumul II al trilogiei).
După 1990 a publicat alte scrieri, printre care „Țipătul lăstunului” (2006), „Hoţii de apartamente” (2006), „Dirimaga” (2009), „Voci” (2013) ș.a.
Vladimir Beșleagă a fost o figură emblematică a curentului de renaștere națională de la sfârșitul anilor 80. A fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, fiind și unul dintre semnatarii Declarației de independență a R. Moldova.